Meteorologii au actualizat prognoza meteo pentru următoarele ore. Diana Giurgiu, meteorologul de serviciu, a precizat într-o intervenție pentru B1 TV, că vremea va continua să fie capricioasă, chiar dacă nu va mai fi avertizare cod roșu în vigoare pentru județele Galați, Brăila, Tulcea, Constanța.
Aceasta a precizat că va continua să se manifeste viscolul, vântul va fi puternic și vizibilitatea redusă în zonele afectate deja de primele manifestări ale iernii:
„Cod roșu emis în această dimineață și-a pierdut valabilitatea la ora 16:00. Pentru zonele respective Galați, Brăila, Tulcea, Constanța nici nu a fost instituit un nowcasting de aceeași culoare. Județele respective rămân până la ora 20:00 sub incidența unui cod portocaliu privind viscolul. Totodată, aceste județe care au trecut din cod roșu în cod portocaliu, pe lângă acestea, mai avemd e dimineață județe precum Bacău, Vaslui, Vrancea, Buzău, partea estică a județelor Ialomița, Călărași, precum și zona montană a Carpaților Meridionali și de Curbură sub acest cod portocaliu de viscol astfel că în aceste zone în continuare va fi vânt puternic, rafale în general de 85-90 de km pe oră iar pentru zona montană rafale de peste 90-110 km/h. Viscol și vizibilitate sub 50 de metri. Pentru zona montană a Carpaților Meridionali avem în vigoare și un nowcasting roșu până la ora 17:00. La peste 2.000 de m este viscol puternic, vântul depășește 140-150 de km /h, vizibilitatea este 0.
Sub incidența unui cod galben se află și vestul și sudul Olteniei, sudul Munteniei, partea de nord a Moldovei, local Transilvania și local în Carpații Orientali privind intensificările de vânt și temporar viscol. Vântul la rafală va avea viteze de 50-65 de km /h. Pentru zona montană valorile vor fi ceva mai ridicate, de 80 km/h.
Pentru noaptea ce urmează avem un cod galben privind intensificările de vânt și temporar zăpada viscolită. Pentru zona Moldovei, a Dobrogei, sudul și vestul Olteniei, sud-vestul Munteniei vom avea intensificări ale vântului cu viteze de 50-65 de km/h iar în CarpațiiOrientali, la începutul nopții și în zona litoralului și în Delta Dunării vântul va sufla cu 70-80 de km/h.
Pentru partea de est, sud-est a teritoriului, precum și pentru zona de munte, zăpada va fi spulberată iar temporar vizibilitatea va fi redusă. Temperaturile minime vor fi negative în toată țara, astfel încât pe parcursul nopții și mâine dimineața va apărea fenomenul de ghețuș.”