Amenzile se majorează de la 1 mai: Odată cu creșterea salariului minim, un punct de amendă va valora 125 lei (VIDEO)

Amenzile se majorează de la 1 mai: Odată cu creșterea salariului minim, un punct de amendă va valora 125 lei (VIDEO)
Foto: mondonews.ro

Odată cu creşterea salariului minim, se majorează şi amenzile pentru şoferi, începând cu 1 mai! Şoferii vor plăti până la 2.500 de lei pentru o amendă.

Pentru persoanele juridice, sancţiunile sunt şi mai mari şi ajung până la 12.500 lei.

Majorarea salariului minim, anunţată de Guvern de la 1 mai 2016, va duce şi la creşterea amenzilor de circulaţie. Punctul de amendă se va mări de la 105 lei la 125 de lei, deoarece acesta reprezintă, ca valoare, 10% din salariul minim. Şoferii care nu vor respecta regulile codului rutier vor plăti amenzi mai mari cu aproape 20%.

Astfel, din luna mai, şoferii persoane fizice vor încasa pentru contravenţii precum schimbarea directiei de mers fara semnalizare sau nepurtarea centurii de siguranta amenzi cuprinse între 250 şi 375 lei. Pedepsită aspru va fi şi nerespectarea semnificatiei indicatoarelor de obligare sau conducerea autovehiculelor fara a avea trusa medicala.

Amenzile se majorează de la 1 mai:

#DIRECT_ONE_vs3p6s#

Pentru astfel de abateri, conducătorii auto vor plăti maximum 625 de lei, cu 100 de lei mai mult decât plăteau până acum.

Amenzi usturătoare se vor da şi pentru conducerea unui autovehicul cu un permis expirat sau circulatia cu un autovehicul care are defectiuni la sistemul de iluminare. Sanctiuni dure se vor aplica si soferilor care depasesc limita legala de viteza cu 30 – 40 km/h sau celor care refuza, la cererea politistului rutier, inmanarea permisului.

Aici, amenzile pornesc de la 750 de lei şi ajung până la 1000 de lei, începând cu 1 mai, faţă de maximum 840 de lei amendă, cât se acorda până acum.

Pentru abateri grave, precum conducerea unei maşini cu o singură plăcuţă de înmatriculare, conducerea cu 50 de kilometri la oră peste limita maximă admisă sau şofatul sub influenţa băuturilor alcoolice, amenzile vor ajunge chiar şi până la 2.500 de lei.

Cele mai costisitoare penalizări vor fi însă suportate de către persoanele juridice care nu vor respecta legea. Aşadar, pentru nereguli precum nesemnalizarea drumului public sau instituirea restricţiilor de circulaţie fără autorizaţie sau avizul poliţiei rutiere amenzile vor urca, în cazul persoanelor juridice, chiar şi până la 12.500 de lei.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
08:18 - Armata israeliană l-a ucis pe unul dintre cei mai importanți lideri Hezbollah
23:56 - Artefacte de 3.000 de ani au fost descoperite în Bistrița-Năsăud. Au fost găsite într-unul dintre cele mai importante situri arheologice din țară
23:51 - Primarul din Sfântu Gheorghe, supărat că elevii deja au distrus mobilierul nou pus în școli: „Vor trebui să plătească părinții”
23:16 - Sfârșit tragic pentru primul urs polar văzut în Islanda din 2016. Animalul a fost împușcat de poliție
23:14 - Marcel Boloș: Majorările de salarii au avut impact pe buget. Știu că pare destul de ciudat că au crescut încasările la buget, dar în același timp s-a mărit și deficitul / Care este explicația
22:54 - Mii de animale și-au pierdut viața în urma inundațiilor din Galați și Vaslui. Care este bilanțul
22:31 - Câți bani primim de la UE pentru pagubele generate de inundații. Ciucă: „România nu a fost reprezentată de către premierul Ciolacu la întâlnirea crucială”
22:28 - Un salvamar a fost amendat cu 1.000 de euro pentru că a salvat o femeie de la înec. Ce s-a întâmplat de fapt
21:58 - Oana Florea (PSD): Eu nu îl văd pe Klaus Iohannis în Parlament. Cum ar putea el să intre în lift cu 5 senatori odată sau să stea în bancă? S-ar potrivi la Comisia de turism, Comisia de sport, dacă ar veni la birou (VIDEO)
21:54 - Mihaela Popa (România Renaște), despre „amendamentul Iohannis”: „Sunt lucruri care atentează la democrație și asta e poate cel mai grav când faci o lege pentru un om” (VIDEO)