Rusia, acuzată de Turcia de o nouă încălcare a spațiului aerian

Rusia, acuzată de Turcia de o nouă încălcare a spațiului aerian

Turcia acuză Rusia de o nouă încălcare a spaţiului aerian. Turcia l-a convocat pe ambasadorul rus la Ankara pentru a-i comunica „condamnarea fermă” a faptului că un avion din aviaţia rusă i-a încălcat spaţiului aerian.

Ministerul de externe turc a făcut un apel către Federaţia Rusă să nu încalce spaţiul aerian turc, care este şi spaţiul aerian al NATO.

Turcia l-a convocat pe ambasadorul rus la Ankara pentru a-i comunica ‘condamnarea fermă’ a faptului că un avion rus i-a încălcat spaţiului aerian, potrivit ministerului de Externe turc.

„Subliniem încă o dată că Rusia poartă întreaga responsabilitate a oricăror consecinţe grave care ar putea decruge dintr-o astfel de atitudine iresponsabilă’, a adăugat ministerul, subliniind că Ankara cere Rusiei ‘să acţioneze cu responsabilitate’. Facem un apel clar către Federaţia Rusă să nu violeze spaţiul aerian turc, care este şi spaţiul aerian al NATO”, a transmis Ministerul turc de Externe într-un comunicat.

Avertismentul vine la două luni după ce un bombardier rus a fost doborât de aviaţia turcă deasupra frontierei siriene, provocând o gravă criză diplomatică între Moscova şi Ankara, care au poziţii divergente în conflictul din Siria.

Şeful diplomaţiei ruseşti, Serghei Lavrov, a calificat atunci doborârea avionului drept o încălcare gravă a memorandumului ruso-american privind misiunile aeriene antiteroriste în Siria.

Tot atunci autorităţile de la Ankara s-au declarat pregătite pentru orice formă de cooperare cu Moscova. În plus, turcii au dat asigurări că nu ştiau naţionalitatea avionului şi că regulile de angajament au fost aplicate în mod automat.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`