Satu Mare: Localnicii din Ardud sunt dispuși să recurgă la violență pentru ca orașul să nu accepte imigranți (VIDEO)

Satu Mare: Localnicii din Ardud sunt dispuși să recurgă la violență pentru ca orașul să nu accepte imigranți (VIDEO)
Foto: portalsm.ro

Declaraţii şocante ale unor locuitori dintr-un oraş din Satu Mare. Localnicii din Ardud susţin că sunt dispuşi să recurgă la violenţă pentru ca oraşul lor să nu accepte imigranţi.
Ardud ar urma să găzduiască câteva zeci de refugiaţi în urmatoarea lună.

Acuzaţii grave vin şi din partea edilului oraşului.

Acesta a acuzat că s-a ascuns adevărata destinație a centrului. Inițial, s-a vorbit de un adăpost pentru bătrâni.

Revolta localnicilor din Satu Mare vine după ce în oraş s-a aflat că o fundație, în colaborare cu Ministrul Afacerilor Interne, a început amenajarea unui centru pentru refugiați. Locația aleasă este cartierul Mădăras, iar aici ar urma să fie găzduiţi zeci de migranţi.

Oamenii sunt revoltaţi că migranții, probabil musulmani, vor sta într-o clădire în care acum se desfășoară slujbele religioase ale cultului greco-catolic din localitate. Nici primarul din Ardud nu vede cu ochi buni sosirea migranţilor în oraş. Edilul a acuzat și modul în care s-a derulat proiectul până acum, fără a fi anunțate autoritățile locale și județene și ascunzându-se adevărata destinație a centrului.

Reprezentantul Asociaţia Freres România, care va implementa proiectul în colaborare cu Ministerul Afacerilor Interne, a încercat să calmeze spiritele.

„Este vorba de un proiect de dimensiuni reduse, nu este vorba de refugiați, este vorba de persoane tolerante care au nevoie de asistență, este vorba de un proiect de dimensiuni foarte mici, ar fi vorba de cazare temporară”, a spus acesta.

Inițial, s-a vorbit de un centru pentru bătrâni, pentru ca adevărul să iasă la suprafață când au început să se facă angajări. Atunci, participanților la interviu li s-a spus că în realitate e vorba despre un centru pentru migranți.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`