Ce spune comerciantul care a vândut peștele mâncat de pacienții decedați la Spitalul din Murgeni: „Eu n-am consumat pangasius, pentru că nu mănânc așa ceva”

Ce spune comerciantul care a vândut peștele mâncat de pacienții decedați la Spitalul din Murgeni: „Eu n-am consumat pangasius, pentru că nu mănânc așa ceva”
Sursa foto: Foto: Google Street View

Octavian Bîgu, administratorul depozitului de unde călugării mănăstirii Florești au achiziționat peștele, folosit ulterior în prepararea meniurilor pentru pacienții Spitalului de Psihiatrie Murgeni, respinge posibilitatea ca marfa comercializată de el să fie factorul cauzal al deceselor.

Comerciantul nu crede că pacienții au murit din cauza peștelui

El afirmă că în cei 30 de ani de experiență în această activitate, nu a auzit de niciun caz în care peștele să fi cauzat moartea cuiva, conform informațiilor furnizate de Vremea Nouă.

„Dacă peștele comercializat de mine avea probleme, trebuia să mai fie și alte cazuri, prin alte localități. Acolo alta a fost cauza deceselor și se va vedea asta după autopsie”, a declarat comerciantul.

Bârlădeanul vinde în fiecare an cantități mari de pangasius, dar nu-l consumă, considerându-l nesigur din cauza originii sale. Întrebați de decizia de a vinde un produs considerat nesănătos, cei de la depozit au comparat situația cu cea a celor care vând țigări sau băuturi alcoolice, scrie Ziare.com.

„Dacă era probleme cu peștele ăsta, trebuia să fie și în alte localități”

Managerul depozitului Odelim din Bârlad a declarat că reprezentanții Mănăstirii Florești au achiziționat aproximativ 42 de kilograme de pește, fiind ultimele baxuri disponibile în stoc.

„De la mine au cumpărat călugării peștele pangasius, au luat 50 de pungi, la 900 de grame punga. Dacă era probleme cu peștele ăsta, trebuia să fie și în alte localități. La mine în depozit a stat marfa 20 de zile. Nu se putea strica așa de repede. Peștele a fost adus din afară, că noi nu avem așa ceva, cel mai probabil din Norvegia. Acum nu mai am deloc pește din ăla, pentru că cei de la mănăstire au luat ultimele cinci baxuri. Ei au vrut mai mult, dar eu nu am avut să le vând decât cinci baxuri”, a declarat adminstratorul depozitului.

Întrebat dacă a consumat carne de pangasius, Octavian Bâgu a recunoscut că nu a făcut-o, deoarece proveniența acestui pește este incertă și consideră țara de origine ca fiind nesigură.

„Eu n-am consumat pangasius pentru că nu mănânc așa ceva. Ați auzit că pangasius e crescut în Taiwan și Taiwan-ul…”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:56 - Nicolae Ciucă: “Doar PNL poate sparge blatul toxic dintre PSD și AUR în turul I. Vă dau o veste, PSD va pierde încă o dată alegerile prezidențiale” / “Acest obiectiv a ajuns să fie obsesiv pentru ei” (VIDEO)
20:52 - Ciolacu: Am ajuns la Budapesta, unde vineri are loc o întâlnire decisivă pentru aderarea deplină a României la Schengen. Demersul nu e al vreunui partid anume, ci este al României
20:46 - Votarea va începe de vineri, în diaspora. Ce acte de identitate trebuie să aibă alegătorii la ei pentru a putea vota
20:33 - Nicolae Ciucă: „Viziunea mea de președinte cuprinde o nouă viziune cu privire la mediul rural”. Care sunt obiectivele pentru următorii ani: „Toate gospodăriile să aibă acces la apă până în anul 2028” (VIDEO)
20:05 - Rareş Bogdan: „Ciucă, în mod normal, azi, dacă ţara asta ar funcţiona cum trebuie şi dacă oamenii ar fi informaţi şi nu s-ar lăsa manipulaţi, ar fi la scorul pe care îl va avea în turul 2, adică peste 65%” (VIDEO)
19:58 - Nicolae Ciucă: Proiectul meu de țară prevede un parteneriat real cu comunitățile locale pentru a duce soluțiile liberale acolo unde este cea mai mare nevoie de ele (VIDEO)
19:52 - „Rusia are tot dreptul de a ataca NATO acum”. Mesajul unui colonel american în retragere, după ce  Biden a permis Ucrainei să folosească rachetele ATACMS
19:43 - Drulă: Lasconi poate să intre în turul 2 / În PNL e disperare și se ascut cuțitele în culise. Ei și Ciucă știu că le vine nota de plată pentru guvernarea cu PSD (VIDEO)
19:43 - Laurențiu Gîdei, despre o posibilă înțelegere între PSD, AUR și PNL: „E o glumă! N-o să auziți niciun politician de la PSD că are vreun aranjament cu niciun partid sau competitor electoral” (VIDEO)
19:01 - Reacția lui Traian Băsescu după ce Marcel Ciolacu a spus că „tinerii noştri pleacă din România pentru că nu stăpânesc o meserie foarte bine” (VIDEO)