Ministrul Agriculturii: Am pierdut un miliard de euro din fonduri europene. Una dintre priorități este absorbția foarte bună a fondurilor și simplificarea procedurilor (VIDEO)

Ministrul Agriculturii: Am pierdut un miliard de euro din fonduri europene. Una dintre priorități este absorbția foarte bună a fondurilor și simplificarea procedurilor (VIDEO)
Foto: B1 TV

Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a vorbit vineri în cadrul emsiunii „Dosar de poltician”, de pe B1 TV, despre prioritățile mandatului său.

Irimescu a precizat că își dorește o absorbție mai bună a fodurilor, în contextul în care anul trecut a rămas necheltuită suma de un miliard de euro.

”Ministerul Agriculturii are pe perioada 2014-2020, 20 de miliarde numai din bani europeni, o sumă imensă, jumătate din banii pe care România îi primește în această perioadă. Sigur, se asigură și cofinanțarea națională, plus bugetul național. Practic avem peste trei miliarde anual de transferat în agricultură. În acest condiții ne punem întrebarea cum cheltuim banii. Dacă ne uităm la sfârșitul anului trecut, am dezangajat un miliard de euro pe programul de dezvoltare rurală. Noi nu am cheltuit un miliard de euro. Cu acești bani puteam să facem o mulțime de proiecte în mediul rural, să facem ferme, să facem procesare… până și ambasadorul Norvegiei a spus că două treimi din mâncarea din România comercializată este din import. (…) Noi suntem net importatori la carnea de porc. (…) Una dintre priorități este eficientizarea aplicării Politicii Agricole Comune, respectiv, absorbția foarte bună a fodurilor, pe de o parte, și pe de altă parte simplificarea procedurilor și a birocrației”, a spus Irimescu.

Ministrul Agriculturii, despre prioritățile mandatului său

#DIRECT_ONE_proh3g#

Crearea a două tipuri de fonduri pentru finanțarea agriculturii și problema irigațiilor, se numără de asemenea, printre prioritățile ministrului Agriculturii.

„Un alt proiect pe care pot să îl duc până la capăt este în mod cert finanțarea agriculturii, unde mi-am propus în acest an două lucruri importante: un fond de creditare, care este prevăzut în legislația europeană, și un fond mutual care să ajute fermierul în caz de calamități mutuale. Proiectul l-am început când am fost secretar de stat (…) dar au fost elemente care practic au blocat acest proiect. S-a adoptat legislația, dar nu s-a reușit să se acrediteze niciun fond. Punctul trei este un proiect foarte mare, demarat anterior – irigațiile. Eu vreau să dau o notă aparte. Pe lângă proiectul care este prevăzut printr-o lege adopatată deja, să mergem pe o componentă complementară, cu lacuri de acumulare pentru irigare gravitațională, la prețuri foarte bune și instalarea de perdele de protecție forestieră”, a mai spus Achim Irimescu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Părintele Dumitru Stăniloae vorbește despre ceva ce ne privește pe fiecare în parte. Din epava morală care ajungem uneori putem redeveni, cu ajutorul lui Hristos, oameni deplini (VIDEO)
23:39 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Dumnezeu l-a ales în felul Lui tainic pe părintele Arsenie Boca să fie unul dintre mărturisitorii creștini ortodocși în perioada cruntă a comunismului (VIDEO)
22:59 - Andreea Bănică, replică la comentariile răutăcioase pe care le-a primit după un concert: „Sunt sânii mei, ce să fac cu alea care nu au deloc și nu le sare nimic?” (VIDEO)
22:32 - Surpriză pentru Mihai Bendeac, după ce a cumpărat două covoare de pe Temu: „Sunt deosebit de prost” (VIDEO)
22:06 - Ungaria a publicat acordul privind extinderea Schengen: După aderare, România și Bulgaria vor continua controalele la frontierele terestre pentru cel puțin 6 luni
21:45 - Radu Drăgușin, lăudat după victoria Manchester City – Tottenham 0-4. Ce notă a primit fundaşul român
21:22 - Peste 200.000 de români din diaspora au votat până sâmbătă, ora 21.00: „Vreau să mă întorc în România, aș vrea să fie un loc mai bun pentru viitoarea mea familie”
20:54 - USR denunță cazuri de „alegători care sunt hărțuiți de Poliția lui Cătălin Predoiu pentru postări” din online. Ce spune Poliția (VIDEO, FOTO)
20:33 - Florin Piersic, mesaj sfâșietor la moartea lui Gabriel Cotabiță: „Te voi iubi mereu, Omule!”
20:09 - Adriana Bahmuțeanu, despre Silviu Prigoană: Țipa la copii, îi bătea. Era vorba de rele tratamente acolo și cei de la DGASPC nu au acționat, pentru că le place banul, să-și umple buzunarele (VIDEO)