Un bărbat a fost salvat de pe șine în stația de metrou Piața Unirii (VIDEO)

Un bărbat a fost salvat de pe șine în stația de metrou Piața Unirii (VIDEO)
Foto: metrorex.ro

Doi bucureşteni au scăpat ca prin urechile acului, fără să fie loviţi de tren, în staţia de metrou Unirii. Unul dintre ei a alunecat şi a căzut pe şine, iar celălalt a sărit imediat să-i dea o mână de ajutor. Primul a fost urcat în siguranţă pe peron, însă cel de-al doilea bărbat n-a mai apucat să iasă la suprafaţă. A reuşit să se întindă la pământ, într-un refugiu, pentru a nu fi lovit de trenul care venea în viteză, informează B1 TV.

Au fost momente dramatice la metrou. Poliţie, dar şi simpli călători, l-au încurajat secunde în şir pe un bucureştean aflat pe şinele de metrou să-şi păstreze calmul şi să găsească o soluţie de a se salva din calea trenului. Omul sărise să-l ajute pe un alt bucureştean căruia i se făcuse rău pe peron, se dezechilibrase şi căzuse chiar pe şine. Salvatorul său n-a stat pe gânduri şi a intervenit să-l împingă pe peron, lucru pe care a reuşit să-l facă doar cu câteva secunde înainte de sosirea trenului.

Pentru el, în schimb, era prea târziu. Puţinul timp rămas nu era suficient pentru ca bărbatul să urce înapoi pe peron. Poliţia care se afla deja la faţa locului a venit însă cu o soluţie salvatoare. L-a sfătuit pe bucureştean să se trântească la pământ, într-un refugiu, astfel încât trenul să treacă pe deasupra lui.

Un bărbat a fost salvat de pe șine în stația de metrou Piața Unirii

#DIRECT_ONE_uxkwko#

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:52 - Antrenorul secund al Ungariei s-a prăbușit în timpul meciului cu Olanda și a fost înconjurat rapid de colegi. Primele detalii despre starea lui Adam Szalai
23:36 - Kosovo amenință cu o acțiune la TAS după scandalul de la meciul cu România. Mai nou acuzațiile îi vizează și pe fotbaliștii români, nu numai pe fani
23:16 - Trafic blocat pe Valea Oltului după un accident violent
22:54 - Atac cu cuțitul la o școală din China. Cel puțin opt morți și 17 răniți
22:30 - Iulian Fota, despre nerecunoașterea Kosovo: Nu e definitivă, ci e condiționată / Probabil că la vremea respectivă au fost ceva griji legate de Transnistria / România a făcut o anumită flexibilizare (VIDEO)
22:04 - Florin Spătaru: PSD n-a făcut altceva decât să readucă România pe o cale stabilă și vrea să guverneze în continuare împreună cu PNL. Elena Lasconi se crede stăpâna inelelor (VIDEO)
21:46 - Radu Mihaiu: PSD este cel mai mare rău care se poate întâmpla acestei țări / Ne e foarte greu să îi separăm pe Ciolacu de Ciucă (VIDEO)
21:23 - Marcel Ciolacu, despre meciul cu Kosovo: Cred că e corect ca România să câștige cu 3-0 la masa verde / Nu am vrut să arătăm în mass-media cum au fost primiți suporterii români în Kosovo. A fost ceva care îți lasă un gust amar (VIDEO)
21:03 - Robert Sighiartău: PSD se pregătește, în cazul în care câștigă alegerile prezidențiale, la o guvernare cu AUR. Vor schimba denumirea acestui partid, se vor rupe mai mulți parlamentari (VIDEO)
20:44 - Olaf Scholz spune că a fost surprins pozitiv de discuția cu Donald Trump. Au vorbit „pe larg despre Ucraina”