PSD va vota în favoarea cererii DNA în cazul Oprea

PSD va vota în favoarea cererii DNA în cazul Oprea
Foto: evz.ro

PSD va vota în favoarea cererii DNA de urmărire penală a lui Gabriel Oprea, informează B1 TV.

Liviu Dragnea a spus în cadrul ședinței grupului senatorial al PSD că vor fi consecvenți și nu se vor opune solicitărilor venite din partea justiției nici în cazul lui Oprea.

Biroul Permanent al Senatului a trimis spre analiză Comisiei Juridice solicitarea DNA privind încuviințarea începerii urmăririi penale față de Gabriel Oprea. Comisia va da un raport, iar plenul Senatului va da votul în privința ridicării imunității acestuia.

De altfel, Oprea a cerut senatorilor să voteze pentru ridicarea imunității sale și în favoarea solicitărilor DNA, în cadrul unei scrisori adresată președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, și Comisiei Juridice.

La rândul său, Tăriceanu a susținut că ALDE va adopta o decizie în privința votului doar după ce Comisia Juridică va întocmi avizul. (Detalii AICI)

Procurorii DNA solicită efectuarea urmăririi penale față de Gabriel Oprea pentru „folosirea resurselor umane și materiale ale Ministerului Afacerilor Interne pentru a asigura, în mod nelegal, însoțirea deplasărilor efectuate de ministru cu echipaje ale poliției rutiere”, dar și pentru „încheierea unui protocol în baza căruia procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a beneficiat, în mod nelegal, de însoțirea deplasărilor efectuate cu echipaje ale poliției rutiere”. (Detalii AICI)

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
15:05 - Aglomerație la secțiile de vot din București. Oamenii așteaptă zeci de minute, la coadă, pentru a-și exercita votul (VIDEO)
14:47 - Cea mai înaltă femeie din lume și cea mai scundă au stat față în față: „Avem lucruri în comun” (VIDEO)
14:44 - MAI a oferit ultimele detalii cu privire la ce incidente au avut loc în ziua alegerilor prezidențiale, până în ora 14: „Au fost sesizate 80 de posibile incidente, dintre care 43 sunt confirmate”
14:34 - Mesajul unui veteran de război, în vârstă de 100 ani, după ce a votat: “Acum există posibilitatea de a vota ceea ce dorești tu, fără niciun risc”
14:02 - David Popovici, mesaj pentru români după ce a votat la alegerile prezidențiale: „Implicați-vă!”
13:58 - Primarul Sectorul 4, Daniel Băluţă, a votat: „Trebuie să îl alegem pe cel care face parte din această echipă, cel care a luptat alături de noi în ultimii ani, ca viaţa noastră să fie mai bună” (VIDEO)
13:48 - Protestatarul Marian Ceaușescu, dus la secția de Poliție după ce i-a strigat președintelui Iohannis ”borfaşule”. El acuză că a fost bătut de jandarmi. Ce amendă a primit (VIDEO)
13:35 - Incident electoral în Cluj-Napoca! Urnă mobilă trimisă fără poliție la un alegător
13:08 - Klaus Iohannis a votat la Liceul Jean Monnet din București, pentru prezidențiale și pentru referendum. Președintele nu a făcut, însă, declarații la secția de votare (VIDEO)
13:06 - Tentativă de fraudă în Ploiești: Bărbat prins încercând să voteze la două secții diferite