Felix Cozma, șeful Agenției Naționale a Funcționarilor Publici (ANFP), a avut o intervenție în emisiunea Politica Zilei, moderată de Ioana Constantin, pe B1 TV, unde a vorbit despre legea pensiilor, despre care spune că “este una dintre cele mai mari reforme pe care un Guvern le-a făcut în această zonă a pensiilor”.
„Asigurările venite din partea Ministerului de Finanțe, cât și a coaliției, într-adevăr, a Guvernului, au fost legate de faptul că bugetul poate să ducă și este sustenabilă această lege a pensiilor. Legat de instituțiile europene, eu aș vrea să reamintesc că discuțiile au fost făcute în privința legii pensiilor și legate de termenul de 20, de astăzi, pentru vot, dar și legat de modul cum să arate, cu Comisia Europeană și cu Banca Mondială.
Din acest punct de vedere, eu cred că mai degrabă putem avea încredere în specialiștii Comisiei Europene și în discuțiile făcute cu aceștia decât în criticile unor partide de opoziție, în momentul de față, sau chiar venite din partea unor PNL-iști. Adică dacă stăm să punem puțin în balanță, este una din cele mai mari reforme pe care un guvern le-a făcut, în momentul de față, în această zonă a pensiilor. Sigur că pot să existe și anumite probleme. Nimeni nu a spus că este perfectă, dar, în mare, ea va rezolva cred că 99 % inechitățile care au fost in sistem.
Și mai e un punct la care vreau să fac referire, cel legat de acel procent de 9,4 care în momentul votului, sigur astăzi după ora 17:00, dacă legea va trece și va trece, pentru că există un consens în coaliție, putem discuta de eliminarea acelui 9,4, care ne-ar fi afectat până în 2070. Deci, din punctul meu de vedere și a partidului pe care îl reprezint, consider că este o lege bună.
Banii sunt din bugetul de stat, a fost precizat acest lucru și s-au făcut calcule și există niște sume care au fost date publicității.”