Principalul martor în dosarul Vișinescu, Aurora Dumitrescu, a murit marți seară, cu o zi înainte ca procesul fostului șef de penitenciar comunist să se încheie. Arestată în 1951 pentru apartenență la „Lotul Beiușenilor”, a fost un simbol al rezistenței anticomuniste.
„Nu suferința contează, ci idealul care a purtat-o”, obișnuia să spună Aurora Dumitrescu, scrie Aktual24.
L-a întâlnit pe Alexandru Vișinescu în doua dintre închisorile în care și-a petrecut tinerețea și în amândouă a fost torturată din ordinul lui.
#DIRECT_ONE_tlvche#
Procurorii cer 20 de ani de închisoare pentru torţionarul Alexandru Vişinescu. Miercuri a fost ultimul termen de judecată în care acesta s-a mai putut apăra nu doar în faţa magistraţilor, ci şi a rudelor victimelor.
Vișnescu le-a spus judecătorilor că este nevinovat şi că a fost sclavul unui sistem criminal.
„Vă rog să mă lăsaţi să mor. Am fost o slugă până să fiu militar”, este pledoaria torționarului care susţine că sistemul a fost vinovat, nu el.
Vişinescu va afla însă sentinţa finală pe 10 februarie.
Fostul comandant al penitenciarului din Râmnicu Sărat a fost trimis în judecată în iunie 2014 pentru crime împotriva umanităţii şi rele tratamente aplicate deţinuţilor.