Poliția Română anunță că doi dintre suspecții crimei din Sibiu au fost prinși în Scoția și Irlanda de Nord

Poliția Română anunță că doi dintre suspecții crimei din Sibiu au fost prinși în Scoția și Irlanda de Nord
Foto: Pixabay

Poliția Română a anunțat, duminică, că doi dintre suspecții crimei din Sibiu au fost prinși în Scoția, respectiv Irlanda de Nord, transmite Agerpres.

Ar fi vorba despre Marian Cristian Minae, prins în Irlanda de Nord, și Laurențiu Ghiță, prins în Scoția

Cei doi suspecți au fost depistați în Marea Britanie.

„În urma cooperării poliţieneşti internaţionale, dintre autorităţile române şi cele din Ungaria, Franţa, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, precum şi Republica Irlanda, Poliţia Română a localizat doi bărbaţi, ambii în vârstă de 35 de ani, bănuiţi în cauză, pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, respectiv în Scoţia şi Irlanda de Nord. Cei doi au fost depistaţi de partenerii externi, pe baza informaţiilor oferite de Poliţia Română”, spune Inspectoratul General al Poliției Române, duminică, într-un comunicat de presă.

Surse judiciare ale Agerpres susțin că este vorba despre Marian Cristian Minae, care ar fi fost prins în Irlanda de Nord, și Laurențiu Ghiță, prins în Scoția.

După ce a fost înștiințat cu privire la localizarea și depistarea celor doi suspecți, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a cerut judecătorului de drepturi şi libertăţi devansarea termenului stabilit iniţial, iar pe numele bărbaţilor au fost emise mandate de arestare preventivă şi, respectiv, mandate internaţionale de arestare.

„Ulterior, autorităţile române au transmis autorităţilor din Marea Britanie mandatele internaţionale de arestare, în vederea punerii în executare a acestora”, a precizat IGPR.

Al treilea suspect al crimei din Sibiu, Cosmin Costinel Zuleam, este căutat în continuare de autorități.

Cei trei bărbați sunt acuzați de omor calificat și tâlhărie calificată, iar Tribunalul Sibiu a emis, duminică, mandate de arestare preventivă în lipsă pe numele lor.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:57 - O localitate din România nu are apă potabilă la robinet. Care este cauza
23:49 - Nicușor Dan, despre lucrările la rețeaua de termoficare: Avem 15 şantiere deschise. Facem 70 km anul acesta. Vor fi tot mai puține avarii (VIDEO)
23:31 - Un bărbat și-a pierdut viața printr-un accident de bucătărie. Acesta s-a înjunghiat mortal
23:30 - Ciucă, întrebat despre coaliţia de dreapta: Când celelalte partide se vor maturiza suficient să putem discuta despre politici şi valori. Mai au aproape 70 de zile să se maturizeze
22:59 - Ciucă, despre amendamentul ce-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Noi doar restabilim un drept. Experiența președintelui nu se irosește, trebuie valorificată
22:57 - Care este țara din lume care are mai multe mașini electrice decât pe benzină? Autoritățile oferă reduceri fiscale generoase pentru vehiculele electrice
22:40 - Nicușor Dan, despre planșeul de la Piața Unirii: Nu avem o expertiză care să spună că-i pericol public. Când Primăria Sectorului 4 va veni cu toate avizele, vom da repede autorizația pentru intervenție (VIDEO)
22:19 - Ce au spus medicii din Beirut despre rănile produse de pagerele care au explodat: „N-am mai văzut aşa ceva. Este indescriptibil”
22:14 - Nicusor Dan, întrebat dacă va semna şi pentru candidatura lui Ludovic Orban, după ce a semnat pentru Ciucă și Lasconi: Dacă mi-o solicită, desigur, pentru că este un partid de dreapta (VIDEO)
21:51 - Cum funcționează dronele antițânțari din Capitală. Nicușor Dan: Dacă se dovedesc eficiente acum, le vom folosi sistematic la anul. Nu e absolut niciun pericol pentru oameni (VIDEO, FOTO)