Scandalul din jurul parcului IOR. Robert Negoiţă: Nu se retrocedează parcuri. Dacă a fost parc, retrocedarea e făcută ilegal, trebuie făcut demers în justiție (VIDEO)

Scandalul din jurul parcului IOR. Robert Negoiţă: Nu se retrocedează parcuri. Dacă a fost parc, retrocedarea e făcută ilegal, trebuie făcut demers în justiție (VIDEO)
Sursa foto: primarie3.ro

Primarul sectorului 3, Robert Negoiță, a fost prezent în emisiunea Actualitatea, moderată de Tudor Mușat, pe B1 TV, unde a vorbit despre retrocedarea controversată din I.O.R și a adus mai multe acuzații grave la adresa lui Nicușor Dan privind scandalul retrocedării celor 12 hectare din parc.

Negoiță a fost întrebat dacă a evaluat acel teren.

“Nu, pentru ce? De ce să evaluezi un parc? Domnule, e parc acolo, a fost, trebuie și rămâne parc.

Nu avem nevoie de evaluare, ca să ne dam seama că oamenii ăștia sunt un grup organizat infracțional.

Acolo a fost teren arabil. Nu avea nicio legătură cu retrocedarea pentru construcții pentru că era teren arabil. N-am nicio problemă, pune porumb pe el, porumb ai avut? Ia-ți porumbul înapoi, pune acolo porumb, pune fasole, fă o grădină, dar nu da foc copacilor, nu otrăvi vegetația de acolo, nu fă nenorociri de genul ăsta că e o componentă a orașului, nu faci tu ce vrei, chiar dacă ar fi al tău.

Vine primarul general și zice așa, ‘domnule, acolo a fost parc, a distrus o parte de parc.’

Zici că a fost parc acolo, deci recunoști, tu spui altceva când te duci în emisiuni față de ce au spus avocații, care te-au reprezentat în instanță, care au spus că n-a fost parc. ‘Noi nu știm, nu există, nu ne dorim’, dar tu spui că a fost parc. Bravo, fii consecvent, omule. Păi dacă a fost parc, ne întoarcem la lege.

Păi dacă n-are cum să probeze că a fost parc, înseamnă că amenda aia de 35 de milioane are 0 șanse cu ea, pentru că ăia se duc așa și spun, ‘domnule, zice că am distrus o bucată de parc, da. Ia zi, mă, a fost parc? Demonstrează că a fost parc’, iar el dacă e să poată demonstra că a fost parc și trebuie să demonstrăm, cu martori, cu din alea, trebuie să ne ocupăm, dar înainte de orice revin.

Aici minte și îmi pare rău că spun, și îmi pare rău că se întâmplă lucrurile astea. Dacă a fost parc, nu se retrocedează parcuri. Subiectul este închis, nu se retrocedează parcuri și atunci dacă a fost parc, înseamnă că e cum spunem noi, că retrocedarea e făcută ilegal și o ilegalitate trebuie reparată, trebuie făcut demers în justiție.

Noi n-o să procedăm ca Primăria Generală. Mergem să îi susținem în instanță. Noi primăria de sector mergem și susținem faptul că a fost parc și că el trebuie să rămână parc, deci în domeniul public.”

Urmăriți B1TV.ro și pe
`