Ludovic Orban, președinte Forța Dreaptă, a avut o intervenție în emisiunea „Bună, România!”, moderată de Radu Buzăianu și Răzvan Zamfir, pe B1 TV, unde a criticat actuala conducere din PNL.
“Lui Ciucă am înțeles că nu-i mai dau voie colegii să se afișeze cu Ciolacu, așa am auzit sau așa s-a discutat, că nu e bine să se mai afișeze cu Ciolacu.
Ciucă este foarte comod pentru Ciolacu, pentru Iohannis, în schimb devine din ce în ce mai incomod pentru cei care sunt liberali.
Mă rog, au rămas din ce în ce mai puțin liberali în PNL și oricum la vârf, îmi e aproape rușine că acest partid cu un blazon nobil, cu o tradiție istorică remarcabilă, a ajuns să fie condus de niște ageamii sau niște răi și niște fameni.
Mă refer la Ciucă, la Iulian Dumitrescu, care tace, el nu se manifestă, el e mai tăcut, dar e pe acolo, pe la butoane, Flutur, care și el tace, dar e cam din aceeași categorie.
Pe domnul Bode nu prea îl mai văd, de când nu mai e ministru, nu prea îl mai văd.
N-a mai fost pe radar, dar știți foarte bine că am depus 2 moțiuni împotriva lui Bode. Am avut o critică extrem de severă cu privire la modul în care și-a exercitat domnul Bode mandatele.”