Primarul Capitalei, Nicușor Dan, informează că 31 de șoferi de la STB au participat la un program de formare timp de două zile, învățând cum să acorde primul ajutor în situații de urgență. În perioada următoare, toți cei 3.000 de șoferi, vatmani și controlori vor beneficia de instruire pentru a ști cum să acționeze în cazul în care o persoană are nevoie de primul ajutor.
„31 de şoferi STB au învăţat, pe parcursul a două zile, cum să acorde primul ajutor în caz de urgenţă. În perioada următoare, toţi cei 3.000 de şoferi şi vatmani, dar şi controlorii vor fi instruiţi să acţioneze când o persoană are nevoie de acordarea primul ajutor”, scrie Nicuşor Dan pe Facebook.
Săptămânal, se înregistrează cel puțin un apel de intervenție la numărul de urgență 112 pentru călători aflați în mijloacele de transport în comun din București, iar o dată pe săptămână este necesară intervenția unui echipaj medical, scrie Romaniatv.
„Viteza de reacţie şi primele îngrijiri, până la sosirea ajutorului specializat, pot salva vieţi. Cursurile de prim ajutor pentru angajaţii STB sunt oferite de Primăria Municipiului Bucureşti, prin Direcţia Generală Situaţii de Urgenţă, Statistici şi Strategii, în colaborare cu Asociaţia Societatea de Salvare Bucureşti – ASSB”, mai transmite Nicuşor Dan.