Profesorul de economie Cristian Păun a criticat marți în emisiunea News Pass noua lege a pensiilor. Acesta a precizat că este greu de crezut că taxele nu vor crește pentru susținerea noilor cheltuieli bugetare, având în vedere că există deja un val de taxe care va intra în vigoare de la 1 ianuarie:
“De la 1 ianuarie cresc niște taxe deja prin pachetul fiscal. Sunt precizate în pachetul fiscal să crească de la 1 ianuarie. Sunt taxe noi pe care înainte nu le-am avut”.
De asemenea, Cristian Păun se arată îngrijorat de faptul că Guvernul a decis să majoreze taxele pe care le au de plătit băncile, având în vedere că acestea se vor regăsi în creșterea dobânzilor:
“În băncile alea se află economiile noastre, ale mele, ale colegilor, ale prietenilor din care se dau acele credite. Le pălâng de milă, pentru că dumneavoastră introducând acea taxă pe 2% pe dobânda la creditele pe care le acordă acele bănci majorați ratele românilor. Ați majorat taxele românilor”.
Cristian Păun a mai precizat că în fiecare an, dacă noua lege a pensiilor intră în vigoare, Guvernul va avea de plătit anual echivalentul sumei necesare pentru cosntruirea a 1.000 de km de autostradă:
“Aplicarea acestei legi la cum arată bugetul României în momentul de față este imposibilă. Sigur, va fi posibilă majorarea și este normal să se majoreze pensia cu rata inflației. Dar din punctul meu de vedere ce se întâmplă după cu acea lege a pensiilor care mai adaugă pe an undeva la 40 de miliarde de lei…Știți ce înseamnă 50 de miliarde de lei pe care trebuie să îi găsim în 2025? Înseamnă 10 miliarde de euro, înseamnă 1.000 de kilometri de autostradă pe care România nu îi mai face, nici nu i-a făcut de altfel, și pe care trebuie să îi adauge doar la pensie. Știți câți kilometri de autostradă am făcut noi în 30 de ani? Aproape 1.000. Vorbiți cu ușurința de parcă sunt niște bani de semințe. Mai bine promiteți niște realizări sustenabile și nu le mai vindeți iluzii acelor oameni pentru că în momentul de față, la cum arată sumele sunt iluzorii. 1.000 de kilometri de autostradă pe an din 2025 încolo. Va trebui să aveți un magician să scoateți banii aceștia”.