Peste 200 de români și membri de familie au fost evacuați din Fâșia Gaza și transportați în România până în prezent, a precizat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Radu Filip, marți, la Știrile B1 TV prezentate de Gabriela Mihai și Luiza Cergan.
Întrebat despre cei 86 de români aduși marți dimineață, reprezentantul MAE a spus: „Acesta este al treilea grup de cetățeni români și membri de familie care au fost transportați în România. Până în prezent, sunt peste 200 de cetățeni români și membri de familie care au fost evacuați din Fâșia Gaza și transportați în România”.
„Acest grup de 86 este un grup destul de mare, motiv pentru care am apelat la ajutorul companiei naționale TAROM. Aceștia au fost transportați în România, au ajuns în cursul dimineții de astăzi. Aceștia trecuseră punctul de frontieră Rafah pe data de 12 noiembrie. Au trecut prin Peninsula Sinai însoțiți de o echipă mobilă a celulei de criză, iar apoi, prin intermediul acestei curse speciale (…), au fost aduși în România”, a continuat Radu Filip.
„Nu sunt probleme, nu ne-au fost semnalate probleme speciale de sănătate în ceea ce privește starea celor care au fost evacuați. Bineînțeles, colegii noștri, pe lângă asistența consulară specifică, și aici mă refer la partea birocratică de completare a documentelor, i-au întrebat înainte dacă sunt ceva nevoi urgente astfel încât acestea să poată fi soluționate rapid. Nu au existat astfel de cereri, motiv pentru care drumul lor a decurs foarte lejer”, a adăugat el.
„După deschiderea punctului de frontieră Rafah, am mai primit mai multe solicitări de evacuare. Acestea vor fi analizate, după care acele liste vor fi transmise autorităților israeliene și egiptene, ca și în cazurile precedente, pentru a transmite permisiunea în vederea tranzitării punctului de frontieră Rafah”, a mai spus purtătorul de cuvânt al MAE.