Șase traficanți de droguri, arestați în Timiș / Polițiștii au efectuat 15 percheziții în acest dosar

Șase traficanți de droguri, arestați în Timiș / Polițiștii au efectuat 15 percheziții în acest dosar
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Patru traficanți de droguri au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, iar alții doi arestați la domiciliu, sub acuzația de trafic de droguri de risc și mare risc. Polițiștii au efectuat 15 percheziții în acest caz, găsind substanțe psihoactive în locuințele celor implicați.

Substanțe psihoactive, descoperite în locuințele celor șase traficanți de droguri

„La data de 9 noiembrie a.c., poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timişoara, au efectuat 15 percheziţii domiciliare, în judeţul Timiş şi Cluj, la persoane bănuite de trafic de droguri de risc şi mare risc, efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu substanţe susceptibile a avea efect psihoactiv şi deţinere, fără drept, de droguri de mare risc pentru consum propriu”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș, vineri, 10 noiembrie.

În perioada noiembrie 2022 – septembrie 2023, cei implicați în caz ar fi deținut, intermediat și comercializat, de mai multe ori, droguri de risc, mare risc și substanțe psihoactive (canabis, 3-CMC și 2-MMC). Aceștia primeau sume cuprinse între 200 și 500 de lei.

Unul dintre inculpați ar fi deținut fără drept, pentru consum propriu, cantități diferite de droguri de mare risc.

În județele Timiș și Cluj, polițiștii au pus în aplicare 15 mandate de percheziție domiciliară, ridicând aproximativ 100 de grame de substanță cristalină 2-MMC și 30 de grame de 3-CMC, cântare de precizie, cu urme de substanţă, mai multe cutii, conţinând pungi de dimensiuni mici cu sistem de închidere tip zip-lock noi, 10 telefoane mobile, sume de bani, precum şi alte mijloace de probă, scrie ziare.com.

Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timiș a dispus vineri, 10 noiembrie, arestarea preventivă a patru dintre persoanele bănuite şi măsura arestului la domiciliu pentru alte două, pentru 30 de zile.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`