Două școli evreiești din Montreal au fost vizate de focuri de armă în cursul nopții de miercuri, 8 noiembrie, spre joi, 9 noiembrie, conform poliției canadiene. Autoritățile au precizat că incidentele nu s-au soldat cu răniți.
Joi dimineața au fost găsite urme lăsate de gloanțe pe porțile școlilor evreiești, anunță poliția.
Autoritățile canadiene au anunțat că nu există răniți, pentru că focurile de armă au fost trase în timpul nopții, când în instituțiile de învățământ nu era nimeni.
„Vreau să fiu foarte clar. Condamnăm această violenţă antisemită în cei mai fermi termeni”, a declarat joi, premierul canadian Justin Trudeau. Oficialul a mărturisit că este vorba despre o creștere „terifiantă” a antisemitismului și a islamofobiei, pe fondul conflictului israeliano palestinian.
Premierul Quebecului, François Legault, le-a cerut tuturor cetățenilor din Quebec să se calmeze, condamnând acest act și o confruntare violentă care a avut loc miercuri, 8 noiembrie, la o universitate din Montreal, scrie Agerpres.
Trei persoane au fost rănite în urma unor ciocniri violente dintre două grupuri de studenți, care s-au prezentat pro-israeliene și pro-palestiniene, la Universitatea Concordia. Intervenția autorităților a fost necesară, iar un individ a fost arestat pentru agresiune.