Arnaud Rousseau, preşedintele principalului sindicat agricol francez (FNSEA), a susținut miercuri, 8 noiembrie, în cadrul unui interviu, că intrarea Ucrainei în Uniunea Europeană ar fi o „catastrofă” pentru agricultura europeană.
Reacția acestuia vine după ce Comisia Europeană a recomandat deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina și Republica Moldova, informează France Presse, notează Agerpres.
„Într-un context de război, este foarte dificil să te pronunţi asupra acestui subiect, pentru că imediat eşti acuzat că nu sprijini Ucraina. Dar vorbind strict din punct de vedere agricol, o intrare a Ucrainei în Uniunea Europeană ar fi o catastrofă pentru agricultura europeană”, a spus liderul sindical francez.
Arnaud Rousseau este de părere că agricultura ucraineană „nu joacă după aceleași reguli”, ea produce aproximativ „echivalentul unui sfert din agricultura europeană, mai ales în ceea ce privește creșterea păsărilor și culturile mari, dar cu norme de mediu și standarde de producție mult sub practicile noastre”.
Pe de altă parte, produsele agricole ucrainene au deja acces liber pe piața UE, datorită unei facilități pe care blocul a oferit-o Ucrainei pentru a o ajuta în războiul cu Rusia. Potrivit experților, acest lucru a dus la scăderea inflației.
Totuși, fermierii din mai multe state vecine cu Ucraina au respins importul de cereale, iar unele state est-europene au luat măsuri unilaterale pentru a-i mulțumi pe fermieri.