Rusia a lovit o navă civilă în Marea Neagră, omorând un om și rănind alți patru, susține armata ucraineană

Rusia a lovit o navă civilă în Marea Neagră, omorând un om și rănind alți patru, susține armata ucraineană
Imagine din 17 octombrie 2019, când Rusia lansa o rachetă Kalibr în cadrul exercițiului Grom 2019. Foto: Hepta.ro / Sputnik / Sputnik

O rachetă rusească a avariat o navă civilă sub pavilion de Liberia care intra în portul Odesa de la Marea Neagră, omorând un om și rănind alți patru, au anunțat oficialii ucraineni, miercuri, potrivit Reuters.

După ce s-a retras din acordul intermediat de ONU care garanta siguranța transporturilor de cereale prin porturile ucrainene de la Marea Neagră, Rusia a atacat în mod repetat infrastructura portuară ucraineană, o situație resimțită și de România prin prisma fragmentelor de dronă care au căzut în proximitatea frontierelor românești din zona Dunării sau chiar pe teritoriul nostru național.

Rusia ar fi lovit o navă civilă în Marea Neagră

„Racheta a lovit suprastructura unei nave civile sub pavilionul Liberiei, în momentul intrării acesteia în port”, susține comandamentul militar sud al Ucrainei într-un mesaj pe Telegram.

Militarii ucraineni spun că a fost ucisă o persoană și au fost rănite alte patru (trei membri ai echipajului, cetățeni filipinezi, și un angajat al portului).

Se crede că nava transporta minereu de fier în China, a declarat ministrul ucrainean al infrastructurii, Oleksandr Kubrakov. Comercianții spun că numele navei era „Kmax Ruler”.

Ministrul Kubrakov susține că Rusia a efectuat 21 de atacuri țintite asupra infrastructurii portuare după ce s-a retras din acord.

„În acest timp, țara teroristă a avariat peste 160 de obiective de infrastructură și 122 de vehicule”, a adăugat ministrul ucrainean al infrastructurii.

Acordul intermediat de ONU și Turcia a încetat în iulie, când Rusia a refuzat să îl mai recunoască întrucât susține că nu i-a fost respectată cerința de a fi ridicate sancțiunile ce vizează exporturile rusești de cereale și îngrășăminte.

De atunci, Kievul a deschis ceea ce susține că este un coridor umanitar temporar, în încercarea de a sparge blocada rusă.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`