Traian Băsescu, după întâlnirea cu Manuel Barroso: Avem nevoie de integrare economică

Traian Băsescu, după întâlnirea cu Manuel Barroso: Avem nevoie de integrare economică

Președintele Traian Băsescu s-a întâlnit marți, la Bruxelles, cu președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, ocazie cu care au discutat despre utilizarea fondurilor europene și implicaţiile pentru România ale întârzierilor în decizii privind situaţia din Grecia şi din zona euro.

„Am făcut o analiză împreună legată de modalitățile în care putem accelera absorbția fondurilor europene”, a declarat Traian Băsescu într-o conferință de presă.

Un alt subiect discutat a fost îngrijorarea României că o eventuală capitalizare e băncilor din zona euro ar putea să nu aibă în vedere necesitatea menținerii fluxului de capital al băncilor din UE, pe piața românească.

„Pentru România este esențial o Europă unită, tot mai integrată și cred că nu avem niciun motiv ca suveranitatea europeană să nu o exercităm împreună. Avem instituții puternice pe care trebuie să le facem mai puternice”, a continuat președintele.

Traian Băsescu a precizat că i-a cerut lui Barroso o decizie cât mai rapidă.

„Am discutat despre implicațiile întârzierilor în decizia pentru România. Avem nevoie de o decizie rapidă. Avem nev mai mult ca oricând de integrare economică , să ne trimită către o Europă unită”, a conchis Băsescu.

Traian Băsescu: Avem nevoie de integrare economică

Embed: " />
Urmăriți B1TV.ro și pe
`