Dramaturgul Matei Vișniec scrie o piesă despre imigranții din Europa

Dramaturgul Matei Vișniec scrie o piesă despre imigranții din Europa
Foto: evz.ro

Dramaturgul Matei Vișniec a declarat la Suceava, miercuri seara, că realizează scenariul unei piese de teatru inspirat de fluxul de imigranți care a cucerit Europa, scrie Mediafax.

Acesta este de părere că Europa se „sinucide cultural” după cele două războaie mondiale.

Dramaturgul a vorbit la Suceava, într-o conferință despre teatru și jurnalism la Teatrul „Matei Vișniec”, după care a prezentat un documentar despre Festivalul de Teatru de la Avignon, unde și anul trecut a fost cel mai jucat dramaturg.

„Sunt 1,2 milioane de persoane care au venit din Orientul Apropiat, au trecut marea şi au venit în Europa. Europa, de la al Doilea Război Mondial încoace, niciodată nu a fost confruntată cu un astfel de flux de imigranţi. Am cules lucruri uluitoare despre ce se întâmplă în cursul traversărilor respective şi am dat, la un moment dat, peste o poveste care mi s-a părut şi ea demnă de a fi tratată într-o piesă”, a spus Matei Vișniec.

Acesta a vorbit despre relaterea unui jurnalist care a vorbit despre mai mulți imigranți care veneau din Africa cu o ambarcațiune frgilă, dintre aceștia 40 fiind musulmani și 10 creștini.

„Creştinii erau jos, în cală, înghesuiţi şi musulmanii erau deasupra. Creştinii minoritari în ţara respectivă, deci erau minoritari şi pe ambarcaţiune. La un moment dat, ambarcaţiunea începuse să ia apă. Devenise clar că sunt prea mulţi în barcă. Căpitanul şi cel care era călăuza, de fapt, capul răutăţilor, cei care fac aceste transferuri, le-a spus celor de sus: Trebuiesc aruncaţi în apă vreo cinci oameni! Şi atunci ei ce au spus? Pe cine să aruncăm? Îi aruncăm pe creştini, că n-o să ne aruncăm pe noi, că suntem mai mulţi”, a spus Vişniec.

Această poveste i s-a părut cu adevărat profundă, încât a considerat că merită să fie transpusă într-o piesă de teatru pentru literatură.

El nu a ezitat să-și exprime dezamăgirea cu privire la lumea tristă în care trăim, mai cu seamă, precizând despre evenimentele tragice petrecute în Franța.

„Este un lucru absolut incredibil care se întâmplă în Franţa. Anul trecut au murit opt jurnalişti din redacţia revistei Charlie Hebdo, pentru că erau jurnalişti, iar pe 13 noiembrie anul trecut au murit 130 de oameni, pentru că erau nu francezi, pentru că le plăcea viaţa. Erau nişte oameni care se aflau pe un stadion, într-o sală de spectacol, în câteva baruri, în câteva restaurante, pe terase, bând o bere şi se bucurau de viaţă. Erau oameni de multe naţionalităţi, de toate vârstele şi de toate credinţele, dar există o forţă care vine peste Europa şi care nu admite pofta de viaţă, care, în orice caz, consideră că duşmanul cel mai mare este arta de a trăi. Această formă de barbarie care s-a revărsat asupra Franţei şi asupra Europei Occidentale este o surpriză gigantică”, a spus Vişniec.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
17:40 - Ciucu: Eu n-am fost de acord cu alianța cu PSD, dar până la urmă am avut performanță la guvernare / Ciucă e potrivit să fie președinte. Cine să conducă CSAT? Lasconi? Să fim serioși… Simion? Doamne ferește!
17:19 - Un român, capul unei rețele care transporta migranţi / Autorităţile au identificat peste 140 de migranţi proveniţi din statele non-UE / Ancheta, în colaborare cu autoritățile bulgare
17:02 - Doi frați din Mureș, cercetați după ce l-au bătut pe colegul de clasă al unuia dintre ei. Motivul bizar care a stat la baza conflictului
16:54 - Lidia Buble a fost înșelată de iubitul ei! Artista a povestit abia acum totul! Cine era, de fapt, amanta bărbatului: „Am avut un mare șoc”
16:53 - Ursula von der Layen, despre aderarea României și Bulgariei la Schengen: Salut rezultatul pozitiv al discuțiilor de la Budapesta / Roberta Metsola: Un Schengen mai puternic înseamnă o Europă mai puternică (VIDEO, FOTO)
16:34 - Felix Cozma (PSD), după ce a început votul în diaspora: Este foarte important că s-a creat posibilitatea să se voteze mai multe zile pentru că așa nu vom mai avea situații cum au existat la alte alegeri, să nu ajungă toată lumea la vot (VIDEO)
16:32 - Ninsorile au dat peste cap Europa. Traficul rutier și feroviar a fost perturbat, iar zeci de oameni răniți
16:31 - Un bărbat a fost legat cu bandă adezivă de ceilalți pasageri ai unui avion. Intenționa să deschidă ușa aeronavei
16:24 - Nevăzători alungați cu urlete și amenințări din biserică, pentru că erau însoțiți de câinele ghid: „Ăsta e javră, câine. Dă-l dracu afară!”. Ce spune Arhiepiscopia Bucureștilor
16:05 - Ovidiu Cîmpean (PNL), despre aderarea completă la Schengen: “Ciolacu încearcă să facă un joc de imagine. Decizia de a elimina veto-ul Austriei a fost luată în urma întâlnirii lui Nicolae Ciucă, la Viena, cu Nehammer” (VIDEO)