Regele Mihai s-a adresat, marți, Parlamentului cu ocazia împlinirii vârstei de 90 de ani. Fostul suveran a susținut un discurs istoric, la 65 de ani de la ultima sa adresare în fața Legislativului.
Fostul Rege și-a început discursul prin preciza că a primit cu bucurie și cu speranță invitația Legislativului, fiind de părere că „nu putem avea viitor fără a respecta trecutul nostru”.
„Prima datorie astăzi este să ne amintim de toți cei care au murit pentru idenpendență și libertățile noastre, în toate războaiele. pe care a trebuit să le ducem și în evenimentele din Decembrie 1989, care au dărâmat dictatura comunistă. Nu putem avea viitor fără a respecta trecutul nostru”, a declarat Majestatea Sa.
Fostul suveran a îndemnat poporul să aibă încredere în democrație și în instituțiile statului.
„Instituțiile democratice nu sunt guvernate doar de legi și de etică, sunt simț al datoriei, iubire de țară și competență, criteriile principale ale vietii publice. Aveți încredere în democrație. Lumea de mâine nu pioate exista fără morală, fără credință și fără memorie”, a declarat fostul suveran.
Citește AICI discursul integral al Regelui Mihai.
Regele Mihai a subliniat faptul că „politica este o sabie cu două tăișuri”, însă dacă nu este practicată în respectul legii, ea poate aduce prejudicii cetățenilor.
„Politica este o sabie cu două tăișuri. Ea garantează democrația și libertățile, dacă este practicată în respectul legii și al instituțiilor. Politica poate însă aduce prejudicii cetățeanului, dacă este aplicată în disprețul eticii, personalizând puterea și nesocotind rostul primordial al instituțiilor Statului”, a continuat fostul suveran.
Majestatea Sa s-a declarat mâhnit despre faptul că dupădouă decenii de la revenirea la democrație, „oamenii bătrâni și cei bolnavi sunt nevoiți să treacă prin situații înjositoare”.
De asemenea, fostul suveran a vorbit și despre familia regală și despre importanța ei în viața țării.
„Coroana regală nu este un simbol al trecutului, ci o reprezentare unică a independenței, suveranității și unității noastre. Coroana este o reflectare a Statului, în continuitatea lui istorică, și a Națiunii, în devenirea ei. Coroana a consolidat România prin loialitate, curaj, respect, seriozitate și modestie”, a subliniat Regele.
Majestatea Sa a reiterat importanța evenimentelor din 1989, când mulți români au murit pentru liberatte și democrație.
„În anul 1989, în ajutorul României s-au ridicat voci cu autoritate, venind de pe toate meridianele globului. Ele s-au adăugat sacrificiului tinerilor de a înlătura o tiranie cu efect distrugător asupra ființei națiunii. A sosit momentul, după douăzeci de ani, să avem un comportament public rupt complet și definitiv de năravurile trecutului. Demagogia, disimularea, egoismul primitiv, agățarea de putere și bunul plac nu au ce căuta în instituțiile românești ale anului 2011. Ele aduc prea mult aminte de anii dinainte de 1989”, a mai spus Majestatea Sa.
Regele Mihai a îndemnat poporul român să nu uite pământurile care ne-au fost luate, care urmare a împărțirii Europei în sfere de influență.
„Nu trebuie niciodată uitați românii și pământurile românești care ne-au fost luate, ca urmare a împărțirilor Europei în sfere de influență. Este dreptul lor să decidă dacă vor să trăiască în țara noastră sau dacă vor să rămână separați. Europa de astăzi este un continent în care popoarele și pământurile nu se schimbă ca rezultat al deciziilor politicienilor. Jurământul meu a fost făcut și continuă să fie valabil pentru toți românii. Ei sunt toți parte a națiunii noastre și așa vor rămâne totdeauna”, a conchis Regele Mihai.
Președintele Traian Băsescu și premierul Emil Boc nu au participat la discursul din Parlament al fostului Rege Mihai, deși au fost invitați. Ei au luat parte la ceremoniile organizate cu ocazia Zilei Armatei.
De la ceremonie a absentat și Patriarhul Daniel, care a invocat sărbătoarea Cuviosului Dimitrie cel Nou și ședința Sfântului Sinod al BOR, care impun participarea sa.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase a fost și ea absentă de la discurs, ea fiind plecată în Georgia.
Regele Mihai a fost decorat după discursul său cu Colanul Camerei Deputaților, după care a participat la dezvelirea bustului de bronz al Regelui Carol I, oferit cadou Parlamentului de către Casa Regală. Majestatea Sa a semnat apoi în cartea de onoare a Camerei Deputaților.
De asemenea, Regele Mihai a primit cadou un tablou care reprezintă, în basorelief, clădirea Parlamentului României, cadou înmânat de Călin Popescu – Tăriceanu.