Liviu Dragnea, întrevedere cu Tzipi Livni, liderul Partidului Hatnuah din Israel

Liviu Dragnea, întrevedere cu Tzipi Livni, liderul Partidului Hatnuah din Israel

Președintele PSD, Liviu Dragnea, s-a întâlnit, miercuri, la Ierusalim cu Tzipi Livni, liderul Partidului Hatnuah, fost vicepremier și ministru de externe al Israelului.

În cadrul întrevederii, Dragnea a asigurat-o pe Livni că România își va menține poziția echilibrată în privința  tensiunilor apărute între Israel și Uniunea Europeană, privind  etichetarea produselor israeliene.

“Suntem pentru o politică a negocierilor, a găsirii punctelor convergente între politicieni, nu pentru adâncirea conflictelor sau răcirea unor relații care, ulterior, vor fi resimțite de către cetățeni. Pentru că ceea ce decid politicienii la cel mai înalt nivel se răsfrânge asupra vieții oamenilor și ei nu au nicio vină că cei învestiți cu încredere nu găsesc soluții. Românii sunt prieteni cu evreii, statul român este în relații de prietenie cu statul israelian, noi nu ne dezicem de cei care ne-au fost mereu aproape”, a afirmat Liviu Dragnea, conform unui comunicat al PSD.

Liderul Partidului Hatnuah a exprimat, de asemenea, aprecierea pentru buna colaborare dintre România și Israel, atât în plan politic, economic, strategic, diplomatic, domenii cărora li s-ar putea adăuga și alte zone de interes. 

“Și în plan parlamentar, România este unul dintre cele mai bune exemple europene, dacă nu cel mai bun, în privința modului în care politicienii pot merge în direcția bună. Concret, domnule Președinte Dragnea, vreau să vă transmit că apreciem foarte mult inițiativa dumneavoastră legislativă privind demnitatea umană și tolerantă față de diferențele de grup. O vom da drept exemplu peste tot pe unde vom merge, acesta este un mod responsabil de a trata problemele actuale ale omenirii, vă mulțumesc și vă felicit”, a subliniat Tzipi Livni.

Dragnea a asigurat-o pe doamna Tzipi Livni că legea la care face referire, și al cărei inițiator este, a fost adoptată de Senatul României și la începutul lunii februarie, când va debuta sesiunea parlamentară, va fi cu siguranță aprobată și în Camera Deputaților.

Tzipi Livni este un politician marcant al statului Israel. A avut portofoliu la 8 ministere diferite în guvernele israeliene și a stabilit astfel recordul pentru cele mai multe funcții guvernamentale deținute vreodată de o femeie în Israel. A fost prima femeie vice-premier, ministru al justiției, al agriculturii, al locuinței etc, se mai arată în comunicat.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`