ANPC a controlat aproape 300 de magazine Lidl din toată țara și a aplicat amenzi de circa 7,5 milioane lei.
Măsura de oprire temporară a prestării de servicii, până la remedierea deficiențelor, a fost aplicată unor puncte de lucru situate în județele Ilfov, Bihor, Maramureș, Cluj, Alba, Brașov, Mureș, Arad, Constanța, Tulcea și municipiul București, au precizat reprezentanții ANPC.
”Ciupitul la cântar” a devenit o formă de comerț. Ciudat este că niciodată nu se gândește nimeni să adauge un pic, astfel că totdeauna iese în pagubă consumatorul!
Dacă știi că procesul tehnologic scade cantitatea, cum se întâmplă că nimeni nu pune puțin în plus, pentru a preveni scăderea!
Lidl este corigent la cântar și nu numai!” – Horia Constantinescu – președinte ANPC.