Premierul Dacian Cioloş refuză propunerea PNL de a modifica legislaţia electorală prin ordonanţă de urgenţă, astfel încât primarii să fie aleşi din două tururi de scrutin!
Liderul de la Palatul Victoria a amintit că legea a fost rezultatul unei înţelegeri între PSD şi PNL şi a precizat că e nedemocratic că Executivul să modifice prin ordonanţă de urgenţă o decizie politică.
Întrebat despre solicitarea PNL, primul ministru a declarat că „e o decizie politică, în primul rând. S-a decis printr-o înțelegere politică. Guvernul pe care îl conduc e independent, care nu e implicat politic și nu cred că e democratic să modifice un guvern prin OUG o lege politică”.
#DIRECT_ONE_3smrmw#
Liberalii au fost cei care i-au cerut premierului Dacian Cioloş să dea o ordonanţă de urgenţă pentru modificarea legii electorale, în sensul în care primarii să fie aleşi în două tururi de scrutin.
„Revenirea la un proces electoral bazat pe 2 tururi de alegeri, este o idee pe care noi am susţinut-o fără rezerve şi care să nu uităm că noi am avut 2 rezoluţii în forurile de conducere ale PNL, am avut un proiect de lege care şi acum se află în comisia de cod electoral şi din păcate trebuie să mărturisesc şi eu şi colegii mei că nu am avut nr suficient de parlamentari pt a urni acest proiect în Parlamentul României. Principalul adversar al acestui proiect care ţine de legitimitate, de democraţie în sine, este PSD. Singura variantă realistă pentru a putea face această schimbare este adoptarea acestei prevederi printr-o ordonanţă de urgenţă”, a explicat copreședintele PNL, Alina Gorghiu.