Mașina de poliție, implicată în accident, în Mamaia. Agenții se aflau într-o misiune de urmărire

Mașina de poliție, implicată în accident, în Mamaia. Agenții se aflau într-o misiune de urmărire
Foto: ISU Cluj

O mașină de poliție care se afla în timpul unei misiuni de urmărire a unui șofer care circula cu viteza de 120 km/h, în Mamaia, a fost implicată în accident, duminică, izbind o altă mașină care s-a răsturnat.

Autoturismul care s-a răsturnat a ieșit de pe carosabil. Accidentul s-a produs în jurul orei 23.00, în zona Aqua Magic din Mamaia, conform Libertatea.

La fața locului s-au deplasat o autospecială de stingere și un SMURD. Polițiștii nu au fost răniți, dar șoferul mașinii răsturnate a fost transportat la spital.

Cum s-a produs accidentul

Polițiștii urmăreau o mașină care conducea cu viteza de 120 km/h, unde limita de viteză era de 50 km/h. Mașina de poliție avea semnalele acustice și luminoase pornite și a virat, la un moment dat, la stânga, unde linia era continuă, moment în care a izbit cealaltă mașină care circula pe sens opus.

Ambii șoferi au fost testat cu aparatul etilotest, iar ambele rezultate au fost negative.

Un alt accident în care au fost implicate două mașini de poliție a avut loc sâmbătă, în Arad, în localitatea Sântana, în timp ce urmăreau o mașină în care se aflau patru tineri. Patru polițiștii au ajuns la spital și doi dintre ei se afla în stare gravă.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`