Renault va rechema 15.000 de vehicule în service, înainte de a fi vândute, pentru a regla motoarele

Renault va rechema 15.000 de vehicule în service, înainte de a fi vândute, pentru a regla motoarele
Foto: diariomotor.com

Compania franceză Renault recheamă în service 15.000 de automobile, înainte de a fi vândute, pentru a le fi reglate motoarele. Hotărârea a fost luată din cauza ultimelor teste ale automobilelor au arătat depășirea normelor de emisii poluante, transmite agerpres. În urma izbucnirii scandalului Volkswagen, mai mulți constructori de automobile au fost verificați din punct de vedere al emisiilor poluante. Testele făcute la Renault au arătat o că unele modele depășeau normele de CO2, dar și de Nox, dar cu toate astea, nu a fost găsit niciun soft folosit pentru trucarea acestor emisii.

Pentru a explica aceste probleme, reprezentanții francezi au emis două ipoteza care ar fi dus la aceste rezultate: ori vehiculul testat era mai vechi și fusese vândut înaintea intrării în vigoare a normei Euro 6, ori vehiculul testat avea o problemă tehnică.

Ministrul francez al Mediului, Segolene Royal, a transmis că automobilele care vor fi rechemate în service vor fi verificate, iar acest lucru este făcut deoarece trebuie recorectat sistemul de filtrare pentru a funcționa în toate condițiile de temperatură.

„Renault s-a angajat să recheme în service peste 15.000 de vehicule pentru a le verifica și a le regla în mod corect astfel încât sistemul de filtrare să funcționeze în toate condițiile de temperatură… Noile autovehicule trebuie să respecte normelor iar lucrurile pot fi corectate rapid deoarece pentru a regla în mod corect un motor este nevoie de o jumătate de zi”, a declarat Segolene Royal.

Guvernul francez a făcut o comisie specială pentru a testa emisiile poluante peste 100 modele de automobile. Această decizie vine după ce Volkswagen a recunoscut în toamna anului trecut că a echipat 11 milioane de motoare diesel cu un soft special care păcălea testele emisiilor poluante.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
14:06 - Diana Șoșoacă, despre liderul AUR: Nimeni din cei care mă susțin nu ar putea să voteze un astfel de grobian / În AUR mi se cerea non-stop să încalc legea. Simion a cerut tuturor să îi dea banii din suma forfetară (VIDEO)
13:57 - A început Postul Crăciunului. Cât durează și când sunt dezlegări la pește
13:43 - Diana Șoșoacă: Hotărârea CCR de anulare a candidaturii mele a fost cu acceptul tuturor celor 14 de pe lista de candidați / Nu poți să faci parte din comisiile SRI și SIE dacă nu ești de la SRI și SIE (VIDEO)
13:22 - Diana Șoșoacă: George Simion îl are în spate pe Lulea, care au în spate un sistem al serviciilor condus de Coldea / Afaceri cu droguri în Transnistria, Găgăuzia, Ucraina. De unde are AUR atâția bani? (VIDEO)
13:13 - Un tramvai a deraiat în Timișoara. O parte din garnitură a ajuns pe trotuar
12:53 - Ionel Bogdan: Observ că există o îngrijorare din USR cu privire la PNL. USR să își facă, în primul rând, curat în partid (VIDEO)
12:51 - Au pornit tunurile pentru zăpada artificială în Poiana Brașov. S-au înregistrat -6 grade
12:30 - Radu Miruță: O persoană comună Elenei Lasconi și lui Adrian Zuckerman a propus întâlnirea / Problema PNL că este că oamenii din PNL nu trag și Nicolae Ciucă nu depășește 10% (VIDEO)
12:27 - Florența ia măsuri împotriva turismului excesiv. Lucrurile care vor fi interzise
12:06 - Reguli noi la vânzarea de mașini second hand. Ștefan Etveș, despre RAR Auto-Pass: România este plină de mașini cu o vechime de peste 20 de ani (VIDEO)