Israel a dezvăluit locurile unde se află teroriștii. IDF a arătat imagini din satelit cu centrele de comandă ale Hamas, aflate sub spitalul din Gaza (FOTO,VIDEO)

Israel a dezvăluit locurile unde se află teroriștii. IDF a arătat imagini din satelit cu centrele de comandă ale Hamas, aflate sub spitalul din Gaza (FOTO,VIDEO)
Sursa foto: timesofisrael.com

UPDATE 18:15: Hamas neagă acuzația Israelului conform căreia gruparea teroristă își ascunde centrele de comandă sub spitalele din Gaza, respingând-o ca fiind „fără temei”.

Izzat al-Rishq, un membru al biroului politic al grupării teroriste, spune într-o declarație, că „aceste minciuni reprezintă un preludiu al unui nou masacru împotriva poporului nostru, mai mare decât cel al Spitalului Baptist al-Ahli” – o referire la explozia din 17 octombrie, considerată pe scară largă ca fiind cauzată de o rachetă a Jihadului Islamic ratată, pe care Hamas a atribuit-o Israelului.

Știrea inițială

Într-o ședință de informare pentru reporterii instituțiilor de presă internaționale, purtătorul de cuvânt al IDF, contraamiralul Daniel Hagari, a spus că principala bază de operațiuni a grupării teroriste Hamas se află sub Spitalul Shifa din orașul Gaza, informează publicația The Times of Israel.

Hagari spune că Hamas are mai multe complexe subterane sub Shifa – cel mai mare spital din Fâșia Gaza – care sunt folosite de liderii grupării teroriste pentru a dirija atacurile împotriva Israelului.

„Avem dovezi concrete că sute de teroriști au inundat spitalul pentru a se ascunde acolo după masacrele din 7 octombrie”, a spus Daniel Hagari.

El spune că Israelul are informații despre faptul că există mai multe tuneluri care duc la baza subterană din afara spitalului, astfel încât oficialii Hamas nu trebuie să intre în spital pentru a ajunge la el. Hagari amai spus că există și o intrare în complexul subteran din interiorul uneia dintre secții.

„Teroriștii Hamas operează în interiorul și sub spitalul Shifa – și alte spitale din Gaza – cu o rețea de tuneluri teroriste”, spune el. 

„Shifa nu este singurul spital – este doar unul dintre multe altele”, a transmis Hagari.

În plus, potrivit IDF, securitatea internă a Hamas are un centru de comandă în interiorul Spitalului Shifa, din care direcționează tirurile de rachete asupra Israelului și depozitează arme.

De asemenea, IDF a emis o hartă cu o suprapunere grafică a unei imagini din satelit a Spitalului Shifa, în care sunt arătate unde se află, mai precis, centrele de comandă Hamas ascunse sub spital.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
08:05 - Cutremur în România, duminică dimineață, în ziua alegerilor prezidențiale
07:39 - Referendum București: Secțiile de votare s-au deschis, cetățenii răspund la trei întrebări importante
07:15 - Alegeri prezidențiale 2024. S-au deschis secțiile de vot: Peste 18 milioane de alegători sunt aşteptaţi duminică la urne
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Părintele Dumitru Stăniloae vorbește despre ceva ce ne privește pe fiecare în parte. Din epava morală care ajungem uneori putem redeveni, cu ajutorul lui Hristos, oameni deplini (VIDEO)
23:39 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Dumnezeu l-a ales în felul Lui tainic pe părintele Arsenie Boca să fie unul dintre mărturisitorii creștini ortodocși în perioada cruntă a comunismului (VIDEO)
22:59 - Andreea Bănică, replică la comentariile răutăcioase pe care le-a primit după un concert: „Sunt sânii mei, ce să fac cu alea care nu au deloc și nu le sare nimic?” (VIDEO)
22:32 - Surpriză pentru Mihai Bendeac, după ce a cumpărat două covoare de pe Temu: „Sunt deosebit de prost” (VIDEO)
22:06 - Ungaria a publicat acordul privind extinderea Schengen: După aderare, România și Bulgaria vor continua controalele la frontierele terestre pentru cel puțin 6 luni
21:45 - Radu Drăgușin, lăudat după victoria Manchester City – Tottenham 0-4. Ce notă a primit fundaşul român
21:22 - Peste 200.000 de români din diaspora au votat până sâmbătă, ora 21.00: „Vreau să mă întorc în România, aș vrea să fie un loc mai bun pentru viitoarea mea familie”