Scandalul meciurilor trucate din tenis: Liderul mondial, Novak Djokovic afirmă că a fost contactat în 2007

Scandalul meciurilor trucate din tenis: Liderul mondial, Novak Djokovic afirmă că a fost contactat în 2007
Foto: completesportsnigeria.com

În urma scandalului din tenis în care mai mulți sportivi sunt acuzați că ar fi vrut să aranjeze anumite meciuri, numărul 1 mondial, Novak Djokovic face o afirmație uluitoare. Acesta spune că a fost victima unei tentative de corupție în anul 2007, la turneul de la Sankt Petersburg, informează DigiSport.

„Am fost abordat indirect, prin intermediul unor persoane care lucrau cu mine în acea vreme. Evident, noi am refuzat imediat. Persoana care a încercat să mă contacteze nu a ajuns chiar până la mine. Oamenii încearcă să ghicească despre ce este vorba. Dar nu sunt dovezi legate de jucătorii în activitate. Sunt doar speculaţii”, a declarat Djokovic.

În ultimul deceniu, Corpul de Integritate în Tenis a primit în mai multe rânduri sesizări cu privire la 16 jucători din top 50 ai lumii că ar fi aranjat anumite meciuri, printre aceștia opt sportivi care participă și anul acesta la turneul Australian Open, scrie BBC.

Potrivit sursei care a realizat investigația împreună cu Buzzfeed a precizat că suspiciunile au legătură chiar și cu meciurile de la Wimbledon.

„În ultimul deceniu 16 jucători care au făcut parte din top 50 au fost raportaţi în mod repetat la Tennis Integrity Unit, fiind suspectaţi că au aranjat meciuri. Tuturor jucătorilor, între care se numără şi câştigători ai unor trofee de Grand Slam, li s-a permis să concureze în continuare”, scriu jurnaliștii de la BBC.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`