Un polițist din cadrul IPJ Bihor a fost reținut, pentru trafic de influență, șantaj, instigare la trafic de influență și furt calificat. Bărbatul avea și un complice pe care l-ar fi determinat să-i dea cheia de la garajul unui prieten, relatează alesdonline.ro.
Cei doi infractori au fost prinși în flagrant în timp ce furau bani dintr-un seif aflat într-un garaj și bunuri din locuință.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au dispus miercuri, 25 octombrie, punerea în mișcare a acțiunii penale față de bărbatul în vârstă de 38 de ani, care era agent șef de poliție în cadrul IPJ Bihor, potrivit Direcției Generale Anticorupție (DGA).
Complicele polițistului, un bărbat în vârstă de 40 de ani, care locuiește în Oradea, este urmărit penal pentru săvârșirea mai multor infracțiuni, printre care fals în înscrisuri sub semnătură privată, șantaj și furt calificat.
„S-a reținut faptul că, la data de 24.10.2023, agentul de poliție a cerut şi a primit, de la un martor, cheia de la garajul unui imobil din municipiul Oradea, în care locuieşte prietenul martorului, pentru a intra şi pentru a sustrage bani dintr-un seif, apoi l-a determinat pe celălalt inculpat să pătrundă în locuinţă şi să sustragă sumele de bani/bunuri existente”, a mai transmis DGA, potrivit sursei citate.
Cei doi indivizi au fost reținuți pentru 24 de ore și urmează să fie formulată o propunere de arestare preventivă.
„Precizăm că acțiunea din data de 24.10.2023 a beneficiat și de sprijinul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor. De asemenea, Inspectoratul de Poliție Județean Bihor se delimitează ferm de orice activitate care nu este în concordanță cu legea. Indiferent de calitatea persoanei care încalcă prevederile legale, se vor lua toate măsurile prevăzute de lege. Susținem toate activitățile specifice procedurilor penale și avem ca deziderat funcționarea sistemului doar cu polițiști integri și profesioniști”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Bihor, Alina Fărcuța.