B.U.G Mafia a anunțat miercuri seara, 25 octombrie, că, unul dintre băieți, Caddillac, a fost internat în spital marți, 24 octombrie, după ce timp de câteva zile a avut o stare generală mai precară.
După câteva zile în care starea generală a lui Caddillac a fost una mai proastă, marți, 24 octombrie, cântărețul a fost internat în spital, la decizia doctorilor. Ulterior, medicii au menționat că acesta a suferit un infarct minor.
De asemenea, Caddy va trebui să evite efortul prelungit, inclusiv aparițiile în fața publicului, pe scenă.
B.U.G Mafia a anunțat că fanii prezenți la concertul din cadrul petrecerii Heart Society de la BT Arena din Cluj vor avea parte de un concert într-o formație restrânsă, din cauza situației lui Caddillac.
„Caddilac a fost internat în spital ieri. După câteva zile în care a avut o stare generală mai proastă, aseară doctorii i-au spus că, practic, a suferit un infarct minor. Acum se simte mai bine, dar va rămâne în spital pentru o serie de investigații suplimentare.
La solicitarea medicilor, în perioada imediat următoare va trebui să evite efortul prelungit, inclusiv aparițiile pe scenă.
Îi anunțăm astfel pe fanii B.U.G Mafia ce vor fi prezenți la concertul din cadrul party-ului Heart Society de la BT Arena din Cluj, că, având în vedere situația lui Caddillac, sâmbătă vom fi în fața voastră în formulă restrânsă, Uzzi și Tata Vlad.
Vă mulțumim tuturor anticipat pentru gândurile bune, sprijin și înțelegere!”, a fost mesajul publicat de B.U.G Mafia, pe Facebook.