Cancelarul Austriei, Karl Nehammer, a declarat, marți, la Viena că ”până când nu va fi reparat sistemul Schengen, extinderea este imposibilă”, informează publicația bulgară Dnevnik.
Europarlamentarul Eugen Tomac, președintele PMP, a avut o intervenție în cadrul emisiunii News Pass, pe B1 TV, moderată de Laura Chiriac, unde a comentat acest subiect și a vorbit și despre ce șanse mai are România să adere la Spațiul Schengen.
“Eu întotdeauna am spus că în acest an există premise foarte puține pentru a se atinge acest obiectiv. Din păcate, președintele Iohannis și premierul Ciolacu văd o altă realitate cu totul și își închipuie că dacă stau acasă și doar își exprimă indignarea, se va schimba ceva.
Noi avem două opțiuni în momentul de față. Partea bună este că nu se suprapun una cu alta și anume, prima – să ceară președintele Iohannis ca acest subiect să fie discutat în Consiliul European, acolo unde este și domnul Nehammer membru.
Pentru că doar Consiliul European poate debloca această dispută disprețuitoare la adresa României. Nehammer are o problemă majoră cu orientarea în spațiu, pentru că acest om a avut același discurs anul trecut împotriva spațiului Schengen, dar în aceeași ședință a votat pentru intrarea Croației și împotriva României. Asta este prima opțiune, doar Consiliul European poate debloca politic această dispută care nu mai este între România și Austria, e o problemă europeană. Și 2 – Guvernul să nu mai aștepte ceea ce nu se va întâmpla foarte curând, să existe un nou vot și o nouă respingere, ci să aibă curaj în numele a 20 de milioane de cetățeni români, să formuleze o intervenție în procesul pe care l-am deschis la Curtea de Justiție a Uniunii Europene.
Este de nepermis să fiu singurul cetățean care se luptă pentru o țară întreagă, iar Guvernul meu să stea spectator, în condițiile în care suportul financiar și tot efortul îl fac pentru această țară, nu pentru mine. Mi se pare inadmisibil că Guvernul în continuare stă spectator, iar Viena ne spune limpede ‘exclus să intrați în spațiul Schengen’. Acestea sunt cele două formule pe care le avem la dispoziție pentru a debloca și corecta această mare nedreptate.
Întotdeauna au existat provocări. De când s-a creat spațiul Schengen, s-au transformat multe și imigranții nu au ajuns în Uniunea Europeană pentru că i-a invitat România sau Bulgaria. Au fost alte capitale, care în momente de criză au spus să deschidem larg porțile. Nuclee teroriste există peste tot în Europa, dar asta este o altă dimensiune a problematicii pe care o gestionează structurile de securitate.
„Spațiul Schengen nu va dispărea. Statele membre în situații de criză au dreptul maxim 6 luni de zile să suspende funcționarea acordului Schengen, dar asta nu înseamnă că se reintroduc controalele cu pașapoarte sau alte măsuri, ci pur și simplu măsuri sporite de verificare la frontieră, prin sondaj sau pentru persoane suspecte. Deci asta înseamnă reintroducerea controalelor la frontieră nicidecum puncte de trecere, așa cum le știm noi în momentul de față, precum cele pe care le aplică România pentru toți cetățenii, pe de o parte. Pe de altă parte, este clar că spațiul Schengen trebuie îmbunătățit, pentru că există multă neglijență în interiorul Uniunii, dar el nu va fi desființat pentru că, odată cu desființarea spațiului Schengen, se pune problema existenței însăși a Uniunii Europene, pentru că spațiul Schengen înseamnă piață unică, libertatea de circulație a mărfurilor, libertatea de circulație a cetățenilor ori nimeni nu-și permite să închidă frontierele, în condițiile în care, zilnic, dintr-un stat în altul al Uniunii Europene circulă peste 3 milioane de cetățeni. Nu se pune problema, la desființat spațiul Schengen sau de oportunitate. Se pune problema simplu, există o obligație asumată prin tratat pe care instituțiile europene trebuie să o respecte și atât.”, a mai spus Eugen Tomac.