Ion Iliescu poate fi judecat în Dosarul Revoluției. Decizia aparține Curții de Apel București și nu e definitivă

Ion Iliescu poate fi judecat în Dosarul Revoluției. Decizia aparține Curții de Apel București și nu e definitivă
Foto: Inquam Photos / Lviu Florin Albei

Curtea de Apel București a decis că judecarea Dosarului Revoluției poate începe. Verdictul, însă, poate fi contestat în termen de trei zile. În acest dosar, fostul președinte Ion Iliescu (93 de ani) este inculpat pentru infracțiuni contra umanităţii. Vizați sunt și Gelu Voican Voiculescu şi generalul Iosif Rus.

Cererile de stopare a dosarului au fost depuse Ion Iliescu, Asociaţia 21 Decembrie 1989 (condusă de Teodor Mărieș), informează G4Media.

Curtea de Apel București, decizie în cazul Dosarului Revoluției

„În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen., constată legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr.11/P/2014 din data de 29 iulie 2022 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Parchetelor Militare, privind pe inculpaţii:

– Iliescu Ion, fost preşedinte al României, (*****), pentru săvârşirea infracţiunilor contra umanităţii, prev. de art. 439 lit. a, g, i, k din Cod penal;

– Voiculescu Voican Gelu, fost viceprim-ministru al Guvernului României, (*****), pentru săvârşirea infracţiunilor contra umanităţii, prev. de art. 439 lit. a, g, i, k din Cod penal;

– gl. (rtr.) Rus Iosif, fost comandant al Aviaţiei Militare, (*****), pentru săvârşirea infracţiunilor contra umanităţii, prev. de art. 439 lit. a, g, i, k din Cod penal.

Constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală.

Dispune începerea judecăţii în cauza privind pe inculpaţii Iliescu Ion, Voiculescu Voican Gelu şi gl. (rtr.) Rus Iosif”, se arată în minuta ședinței, citată de G4Media.

Amintim că, în mai 2021, Dosarul Revoluției a fost retrimis Parchetului de către Curtea Supremă, care a invocat probleme în rechizitoriu. În august 2022, Parchetul General a anunțat că au fost remediate problemele și s-a dispus trimiterea în judecată.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`