România spune ADIO Schengenului, în 2023? Cancelarul Austriei: ”Până când Spațiul Schengen nu va fi reparat, extinderea este imposibilă”

România spune ADIO Schengenului, în 2023? Cancelarul Austriei: ”Până când Spațiul Schengen nu va fi reparat, extinderea este imposibilă”
foto: facebook

Cancelarul Austriei, Karl Nehammer, a declarat, marți, la Viena că ”până când nu va fi reparat sistemul Schengen, extinderea este imposibilă”, informează publicația bulgară Dnevnik.

Șansele ca România să primească un vot pentru intrarea în Schengen la Consiliul UE pe Justiție și Afaceri Interne (JAI) în decembrie anul acesta sunt aproape nule, dacă e să ne luăm după ce a spus cancelarul Austriei.

Nu există nicio posibilitate ca Bulgaria și România să se alăture Schengen, nici alți membri, înainte ca o reformă să fie efectuată în spațiul fără granițe, a declarat cancelarul austriac Karl Nehamer la o întâlnire cu premierul bulgar Nikolay Denkov la Viena.

Conversația din timpul vizitei lui Denkov la Viena s-a axat în mare măsură pe tema aderării Bulgariei și României la spațiul Schengen, pe care Austria și Țările de Jos nu o acceptă în prezent.

Austria are o poziție clară că extinderea Schengen nu poate avea loc acum

Austria are o poziție clară că extinderea Schengen nu poate avea loc în aceste momente. Nu este vorba despre obiecții împotriva Bulgariei și României, ci despre „politica de securitate”, într-un moment în care sistemul Schengen este rupt, a spus Nehamer.

Sistemul Schengen trebuie remediat”, a spus Nehamer. Bulgaria și România ar trebui sprijinite cu fonduri, dar asta nu va fi suficient, a spus el. „Până nu va fi reparat, extinderea este imposibilă”, a spus Nehamer.

„Protecția frontierei este și mai importantă”, având în vedere atrocitățile comise de Hamas în ultimele zile, a spus Nehamer, care merge, mâine, într-o vizită în Israel împreună cu omologul său ceh,  Petr Fiala. El a subliniat că 75% dintre migranții ilegali din Austria nu au fost înregistrați și a creat probleme de securitate.

Nehammer a făcut declarațiile în cadrul unei conferințe de presă cu premierul bulgar Nikolai Denkov, aflat în vizită la Viena.

Premierul Bulgariei a dat vina pe competiția politică din Austria după declarațiile lui Nehammer:

”Înțeleg că cancelarul este sub presiunea forțelor politice interne”, a spus Denkov, citat de publicația Dnevnik.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`