O parte din misiunea ruso-europeană ce are ca scop căutarea formelor de viață pe Marte ar putea fi amânată din cauza problemelor financiare, a anunțat Agenția Spațială Europeană, citată de phys.org.
”Mai avem nevoie de bani”, a afirmat directorul general al Agenției, Jan Woerner, referindu-se la costurile în creștere ale proiectului.
ExoMars, căci așa se numește proiectul, este programat să înceapă în martie anul acesta odată cu lansarea unei nave ce ar trebui să ajungă pe orbita planetei roșii peste șase luni.
Partea a doua ar presupune trimiterea unui rover în 2018, care să ajungă pe suprafața planetei un an mai târziu. Totuși, această a doua parte a devenit o adevărată ”provocare”, potrivit lui Woerner.
”Până acum, încă mai facem planuri pentru a avea misiunea din 2016 (…) Dacă nu vom reuși să avem misiunea din 2018 la timp, acest fapt nu va fi atât de dramatic precum pare”, a mai spus acesta, făcând referire la o amânare cu doi ani.
Directorul general a precizat că nu știe pentru moment despre ce sumă este vorba, dar ea va fi făcută publică în curând.