Momentul în care Hamas eliberează două ostatice, după 14 zile de coșmar (VIDEO)

Momentul în care Hamas eliberează două ostatice, după 14 zile de coșmar (VIDEO)
Sursa Foto: Captura video/ Twitter

Hamas a eliberat vineri seară două femei americane luate ostatice la începutul lunii octombrie. Cele două, mamă și fiică, au fost eliberate la granița Israelului cu Fâșia Gaza, iar președintele Joe Biden, a confirmat că eliberarea s-a realizat prin medierea cu ajutorul guvernului din Qatar. Momentul eliberării a fost filmat de Brigăzile al-Qassam, aripa militară a Hamas, iar videoclipul a fost făcut public.

Într-o declarație postată pe Twitter,  președintele Statelor Unite, Joe Biden, a anunțat eliberarea și a subliniat importanța acestui moment. În plus, și a exprimat recunoștința sa pentru parteneriatul cu Qatar și Israel în această operațiune complexă. Mai mult decât atât, a reafirmat angajamentul său ferm pentru siguranța tuturor cetățenilor americani luați ostatici în întreaga lume.

„Astăzi, am asigurat eliberarea a doi cetățeni americani luați ostatici de către Hamas în timpul atacului terorist cumplit împotriva Israelului pe 7 octombrie. Cetățenii noștri au trecut printr-o încercare grea în ultimele 14 zile, și sunt extrem de bucuros că se vor reuni în curând cu familia lor, care a trăit în frică. Acești oameni și familia lor vor avea întregul sprijin al guvernului Statelor Unite în timp ce se recuperează și vindecă, iar cu toții ar trebui să le respectăm intimitatea în acest moment.

De la primele momente ale acestui atac, am lucrat non-stop pentru a elibera cetățenii americani luați ostatici de către Hamas, și nu am încetat eforturile noastre de a asigura eliberarea celor care încă sunt ținuți. Le mulțumesc guvernului Qatar și guvernului Israel pentru parteneriatul lor în această muncă. Jill și cu mine am ținut aproape în inimile noastre toate familiile americanilor neidentificați. Și, așa cum am spus acestor familii când am vorbit cu ele săptămâna trecută, nu ne vom opri până când ne vom aduce acasă pe cei dragi lor. Ca președinte, prioritatea mea cea mai mare este siguranța americanilor ținuți ostatici în întreaga lume”, a transmis Joe Biden pe Twitter.

Prima eliberare dintr-un grup mare de ostatici

Natalie Raanan, în vârstă de 17 ani, și mama ei, Judith, în vârstă de 59 de ani, sunt primele persoane eliberate din grupul de cel puțin 200 de oameni luați ostatici de către Hamas pe 7 octombrie, când Israelul a fost atacat de către forțele militare Hamas. Gruparea Hamas a susținut că eliberarea celor două femei a avut loc din „motive umanitare.”

Familia Raanan, cu dublă cetățenie israeliano-americană, locuiește în apropierea orașului Chicago, în Evanston, Illinois. Cele două femei se aflau în vizită la rudele lor în kibuțul Nahal Oz din sudul Israelului când au fost luate ostatice în timpul atacului din partea Hamas.

Momentan, ele se află în grija Forțelor de Apărare Israeliene (IDF), conform purtătorului de cuvânt al armatei, Daniel Hagari.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)
21:30 - Mircea Geoană: „Ciolacu riscă să cadă în propria sa capcană. El a mizat pe faptul că, băgându-l pe Simion în față, are turul 2 garantat” / „Dacă se întâmplă acest scenariu, e foarte posibil ca Simion să-l bată pe Ciolacu” (VIDEO)
21:29 - Rareș Bogdan a votat deja, la Paris: „Dacă vom alege calea extremismului, o nouă cortină de fier se va abate asupra României”/ Despre Schengen: „Pentru mine nu e important cine-și bagă capul în poză, ci că în sfârșit românilor li se face dreptate” (VIDEO)