Gările CFR, un adevărat pericol pentru călători! Cernavodă, printre locurile în care pasagerii fac „echilibristică” pentru a schimba peroanele: „E foarte periculos”

Gările CFR, un adevărat pericol pentru călători! Cernavodă, printre locurile în care pasagerii fac „echilibristică” pentru a schimba peroanele: „E foarte periculos”
Sursa foto: Facebook

Gările CFR au devenit un adevărat pericol pentru pasageri. În cele mai multe orașe ale României, călătorii sunt nevoiți să treacă peste pasarele legate cu sârmă ruginită sau fac „echilibristică” printre pietre pentru a ajunge de la un peron la altul.

Angajații companiei feroviare de transport susțin că oamenii sunt cei vinovați pentru că se folosesc de scurtături periculoase.

Călătorii care ajung în Gara din Cernavodă sunt nevoiți, pentru a trece de pe un peron la altul, să folosească câteva pietre și un bolțar, adică o improvizație.

Ce spun călătorii despre condițiile din gările CFR

„Complicat! Dacă vii de la Bucureşti, trebuie să aştepti să plece trenul. E foarte periculos, mai ales dacă eşti în vârstă ca mine”, a spus un călător.

„Sunt foarte periculoase. Aici sunt mulţi care fac pe leii şi se aventureză. Ori că, Doamne fereşte, trece prin faţa trenului. Dacă s-a întâmplat să se împiedice, se duce în faţa trenului”, a spus un altul, potrivit Observator.

Întrebați despre situație, angajații CFR dau din umeri, spunând că nu au ce să facă, „pentru că piatra aia poate să dispară, dar dacă dispare, apare alta”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`