Întreaga lume stă cu sufletul la gură în ceea ce privește invazia terestră israeliană în Fâșia Gaza.
Purtătorul de cuvânt militar, Daniel Hagari, a anunțat, vineri, că armata încă se pregătește pentru următoarea fază a războiului ‘Timrun (manevra, n.r.)’, informează publicația Open.
„Continuăm într-un efort logistic pentru a intra în ‘Timrun’ în cel mai bun mod”, a declarat Daniel Hagari.
Numărul morților în Fâșia Gaza a ajuns la 4.137, în urma atacurilor israeliene, iar peste 13.000 de persoane au fost rănite.
Ambasadorul israelian în Rusia, Alexander Ben Zvi, a confirmat pentru agenția Tass că „decizia de a lansa operațiunea terestră în Fâșia Gaza a fost luată”.
Pentru că este o luare de poziție – explică el – legată de îndeplinirea sarcinilor noastre, despre care am vorbit deja. Vom distruge organizațiile teroriste Hamas și vom elibera ostaticii. Acest lucru nu se poate face fără o operațiune terestră”, a spus ministrul.
Ministrul israelian al apărării, Yoav Gallant, a anunțat că vor fi trei faze. Prima, a explicat Gallant, va consta într-un ”angajament de foc prelungit asupra Gaza cu o manevră la sol”.
A doua va consta în eliminarea „cuiburilor de rezistență” ale teroriștilor, în timp ce a treia fază va consta în „crearea în Fâșie a unei noi realități de securitate atât pentru cetățenii Israelului, cât și pentru locuitorii din Gaza”.
Printre cele peste 100 de ținte Hamas lovite de Israel se numără și un membru al comandamentului naval Hamas, Amjad Majed Muhammad Abu ‘Odeh, considerat de Israel a fi coresponsabil pentru atacul din 7 octombrie și masacrul civililor israelieni. Armata a spus că a lovit și un tunel, depozite de arme și unele centre de comandă. O echipă de lansatoare de rachete Hamas care a încercat să lovească un avion a fost de asemenea neutralizată. Armata israeliană a efectuat o serie de atacuri împotriva infrastructurii Hezbollah, inclusiv a posturilor de observare, ca răspuns la faptul că Hezbollah a lansat rachete antitanc peste graniță pe tot parcursul zilei. Pe Telegram, Forțele de Apărare a Țării (IDF) au anunțat, de asemenea, că „avioanele de luptă IDF au lovit trei teroriști care au încercat să lanseze rachete antitanc spre Israel”.