Un adolescent de 18 ani a fost reținut de polițiști după ce a furat de mai multe ori bani și bunuri din incinta Spitalului Județean de Urgență Vaslui.
Într-un comunicat de presă transmis vineri, 20 octombrie, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vaslui au informat că polițiștii Biroului Investigații Criminale Vaslui au stabilit că, în perioada 30 septembrie – 14 octombrie 2023, tânărul acuzat de comiterea faptelor ar fi pătruns fără drept și ar fi sustras, din mai multe incinte ale spitalului, sume de bani și bunuri de valoare.
„Ca urmare a administrării probatoriului, poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale Vaslui au luat faţă de tânărul cercetat măsura reţinerii, pe o perioadă de 24 de ore.
Acesta urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, pentru dispunerea unei măsuri preventive”, a mai comunicat sursa citată, relatează Agerpres.
Cercetările vor continua sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a tânărului.