Româncă blocată în Gaza: N-avem apă deloc, mâncare nu este. Trăim aici parcă suntem cu o mie de ani în spate, numai așteptăm să murim (VIDEO)

Româncă blocată în Gaza: N-avem apă deloc, mâncare nu este. Trăim aici parcă suntem cu o mie de ani în spate, numai așteptăm să murim (VIDEO)
Foto: Hepta - DPA Images / Mohammed Talatene

Nada Baker, o româncă blocată în Fâșia Gaza, a vorbit despre situația de acolo, joi, la Știrile B1 TV prezentate de Gabriela Mihai, și susține că nu mai există apă caldă sau potabilă și nici alimente.

Nada Baker, pe B1 TV, despre situația din Fâșia Gaza

Ea susține că nu mai există nici apă potabilă și nici apă caldă, dar nici alimente.

„Noi n-avem apă deloc, nici de băut, nici caldă, nici nimic, nu este apă. Eu am avut o casă în Gaza, casa soțului și casa mamei mele. Casa mamei mele e lângă spital. Au bombardat un spital aici și au murit 600 de oameni în spital. M-am dus la casa mamei mele și după au zis, hai să ne ducem prin sud, m-am dus prin sud într-o tabără de refugiați și am stat la oameni pe care nu îi cunosc. Mi-au deschis casa și am stat la ei, și acum aștept să deschidă poarta să ies din Rafah (punct de trecere a frontierei dintre Gaza și Egipt, n.r.)”, a declarat Nada Baker.

„E altceva decât în România, românii pot să bea apă de oriunde. Aici, nu. Trebuie să fie apă de băut, e altceva. Mâncare nu mai este, pâine nu mai este. Au bombardat o brutărie aici, care face pâine, au bombardat și nu mai este deloc. Ieri, când voiam să cumpărăm pâine, trebuie să stăm într-un loc în care așteaptă 200 de persoane ca să cumpere pâine, și azi au bombardat unde face pâine, nu mai este deloc pâine. Pâine, mâncare nu este. Ai văzut, ai încercat să mă suni pe telefon, nu se aprinde. Nu putem să sunăm. Noi trăim aici parcă suntem cu o mie de ani în spate. Stăm aici, numai așteptăm să murim”, a mai spus românca din Gaza.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:57 - O localitate din România nu are apă potabilă la robinet. Care este cauza
23:49 - Nicușor Dan, despre lucrările la rețeaua de termoficare: Avem 15 şantiere deschise. Facem 70 km anul acesta. Vor fi tot mai puține avarii (VIDEO)
23:31 - Un bărbat și-a pierdut viața printr-un accident de bucătărie. Acesta s-a înjunghiat mortal
23:30 - Ciucă, întrebat despre coaliţia de dreapta: Când celelalte partide se vor maturiza suficient să putem discuta despre politici şi valori. Mai au aproape 70 de zile să se maturizeze
22:59 - Ciucă, despre amendamentul ce-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Noi doar restabilim un drept. Experiența președintelui nu se irosește, trebuie valorificată
22:57 - Care este țara din lume care are mai multe mașini electrice decât pe benzină? Autoritățile oferă reduceri fiscale generoase pentru vehiculele electrice
22:40 - Nicușor Dan, despre planșeul de la Piața Unirii: Nu avem o expertiză care să spună că-i pericol public. Când Primăria Sectorului 4 va veni cu toate avizele, vom da repede autorizația pentru intervenție (VIDEO)
22:19 - Ce au spus medicii din Beirut despre rănile produse de pagerele care au explodat: „N-am mai văzut aşa ceva. Este indescriptibil”
22:14 - Nicusor Dan, întrebat dacă va semna şi pentru candidatura lui Ludovic Orban, după ce a semnat pentru Ciucă și Lasconi: Dacă mi-o solicită, desigur, pentru că este un partid de dreapta (VIDEO)
21:51 - Cum funcționează dronele antițânțari din Capitală. Nicușor Dan: Dacă se dovedesc eficiente acum, le vom folosi sistematic la anul. Nu e absolut niciun pericol pentru oameni (VIDEO, FOTO)