Când vom avea căldură în calorifere în București. Nicușor Dan promite că „o să fie mai bine decât iarna trecută”

Când vom avea căldură în calorifere în București. Nicușor Dan promite că „o să fie mai bine decât iarna trecută”
Sursa foto: Nicușor Dan / Facebook

La sistemul de termoficare din București au început probele, iar unele apartamente se bucură deja de căldură în calorifere, potrivit Stirileprotv.ro.

Nicușor Dan: „O să fie mai bine decât iarna trecută”

În contextul pregătirilor pentru sezonul rece, primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat că bucureștenii vor plăti același preț la gigacalorie în iarna care urmează.

„În momentul acesta prețul real al gigacaloriei este în jur de 1.000 de lei, din care bucureștenii vor plăti ca și iarna trecută 346 de lei. O să fie mai bine decât iarna trecută, rezultatul probelor sunt încurajatoare, adică ne așteptăm să fie mult mai puține avarii decât iarna trecută”, a declarat edilul.

În București au început probele de căldură și există calorifere deja încălzite. Acestea se desfășoară noaptea și se fac treptat, având în vedere vechimea conductelor și numărul mare de șantiere deschise. În prezent se muncește pe mai multe șantiere finanțate de Primăria Capitalei.

„Pe rețeaua principală, 2017-2018, s-au făcut sub 10 kilometri pe an, în 2019 și 2020 s-au făcut cam 20-25 de kilometri pe an. Noi în 2021 am făcut 28, în 2022 am făcut 32, în 2023 sper să facem 50, adică în momentul de față avem vreo 10 șantiere mari care sunt deschise și pe care fiecare dintre ele se lucrează (…). . Ce e important este că calitatea serviciului crește. După ani de zile în care a scăzut, calitatea serviciului crește”, declara primarul general Nicușor Dan, în 5 octombrie, pe B1 TV, la „Bună, România!” cu Radu Buzăianu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`