Andreea Berecleanu, șocată de prețurile din Islanda. Incredibil cât a trebuit să plătească pentru o cursă cu taxiul

Andreea Berecleanu, șocată de prețurile din Islanda. Incredibil cât a trebuit să plătească pentru o cursă cu taxiul
Foto: Instagram

Andreea Berecleanu a avut o vară aglomerată, petrecând două săptămâni în concediu alături de soțul ei, medicul estetician Constantin Stan. Vacanța lor în țările nordice a fost costisitoare, iar Andreea a simțit asta când a fost nevoită să folosească taxiul.

Andreea Berecleanu, concediu în țările nordice

Andreea Berecleanu și Constantin Stan s-au întâlnit în 2011 și au decis să se căsătorească 5 ani mai târziu. De atunci, au fost un cuplu solid și au o pasiune comună pentru călătorii. Recent, au avut o vacanță în Franța, unde Andreea merge des, și în Islanda, unde nu mai fusese niciodată.

„Vara a fost frumoasă. A fost specială pentru că am fost într-o destinație foarte interesantă și nouă, în care nu mai fusesem. Am fost în Islanda și am descoperit o altfel de lume (…), cu oameni primitori. Deși natura este aridă, este spectaculoasă în același timp. Apoi, bineînțeles că a fost Franța cu toate surprizele ei. Este un loc pe care îl iubesc și la care revin de fiecare dată, aproape lunar”, a declarat Andreea Berecleanu pentru unica.ro.

Vedeta recunoaște că prețurile din Islanda sunt destul de mari

Prețurile în Islanda sunt destul de ridicate, ceea ce face ca o excursie în această destinație să fie costisitoare. Prezentatoarea TV și soțul ei au simțit asta în buzunar, fiind nevoiți să bage adânc mâna în buzunar. Jurnalista recunoaște că prețurile în țările nordice sunt destul de mari.

„Noi suntem persoane cu picioarele pe pământ, foarte realiști în privința costurilor, în general. Da, este scumpă. Spre exemplu, între taxiul din capitală pe o distanță similară, să zicem, de la aeroportul Charles de Gaulle până în centrul Parisului, este o diferență de 150 de euro (n.r. în Islanda) versus 50 de euro (n.r. la Paris).

Cam toate, inclusiv excursiile, inclusiv restaurantele, mâncarea, sunt extrem de scumpe. În țările nordice au un nivel de trai foarte ridicat și, bineînțeles, și alte costuri. Nu am stat mult. Am stat o săptămână. Am avut în total două săptămâni de concediu. Șase zile am stat în Islanda, apoi la Paris și în împrejurimile Parisului”, a povestit Andreea Berecleanu, potrivit aceleiași surse.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
18:46 - Lasconi: S-a ajuns la un record istoric de împrumuturi. Ciolacii nu au de gând să oprească această risipă. Dacă îi lăsăm să câștige alegerile, de anul viitor vom avea cu toții taxe și prețuri și mai mari
18:41 - Doi români stabiliți în Italia au fost șocați de prețurile dintr-un supermarket de la noi: „E scump în România, ce să facem, ne descurcăm cum putem”
18:20 - O navă s-a ciocnit cu alte două vapoare în Portul Constanţa. Imagini cu momentul impactului (VIDEO)
18:15 - Elev din Reșița, arestat după ce și-a bătut un coleg. Nu e prima dată când are probleme cu legea
18:15 - Se reduce perioada în care șoferii vor putea circula pe Transalpina. Între ce ore vor avea voie șoferii să circule pe drum
18:05 - O explozie a distrus un bloc din Adjud. O persoană a fost salvată de sub dărâmături de pompieri
17:51 - Guran (PNL), despre legea care-l ajută pe Iohannis să candideze la Senat: „Dacă unei singure persoane i se încalcă un drept, trebuie dată o lege și pentru o singură persoană” (VIDEO)
17:37 - Un polițist din Cluj a fost prins beat la volan. Bărbatul a intrat cu mașina într-un șanț și a refuzat drugtest
17:31 - Laurențiu Gîdei: Cu siguranță, din partea PSD nu se strâng și nu se vor strânge semnături pentru niciun altfel de candidat, exceptând candidații noștri (VIDEO)
17:25 - Victor Ponta redevine doctor: Curtea Supremă a anulat Ordinul Ministerului Educației prin care i s-a retras titlul. Decizia e definitivă