Tânăr fotbalist găsit mort între două trenuri după ce a fost dat dispărut

Tânăr fotbalist găsit mort între două trenuri după ce a fost dat dispărut
Foto simbol: Pixabay

Un tânăr fotbalist din Spania, care fusese dat dispărut de patru zile, a fost găsit fără suflare în proximitatea gării în care fusese văzut ultima oară, relatează Daily Mail.

Tânărul fotbalist a fost găsit mort între două trenuri

Clubul la care evolua, Cordoba FC, echipă din liga a treia spaniolă, a confirmat ulterior că trupul neînsuflețit îi aparținea lui Alvaro Prieto, jucător în vârstă de 18 ani. Trupul său a fost găsit între două vagoane.

Tânărul a dispărut joi dimineață, când a fost rugat să coboare dintr-un tren cu care dorea să ajungă la Cordoba, orașul său natal.

Fusese la o petrecere cu prietenii la Sevilla și a ratat trenul de 7.20 dimineața pentru care plătise bilet.

Autoritățile gării Santa Justa, principala gară din Sevilla, i-au cerut să părăsească zona pe la 9.30, după ce l-au prins încercând să traverseze șinele și să prindă un tren pentru care nu plătise bilet.

Se crede că a plecat din gară, fără bani și fără baterie la telefon. În weekend, mama lui, Julia Lopez, declara într-un interviu la radio că se teme că tânărul a fost călcat de o mașină sau răpit în timp ce venea pe jos spre casă.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`