De ce întârzie intervenția la sol a Israelului în Fâșia Gaza. Ovidiu Raețchi: Armata israeliană e în mult mai mare măsură partenerul palestinienilor decât e Hamasul. Hamasul vrea să-i păstreze pe loc (VIDEO)

De ce întârzie intervenția la sol a Israelului în Fâșia Gaza. Ovidiu Raețchi: Armata israeliană e în mult mai mare măsură partenerul palestinienilor decât e Hamasul. Hamasul vrea să-i păstreze pe loc (VIDEO)
Foto: Hepta - DPA Images / Mohammed Talatene

Ovidiu Raețchi, președintele Centrului Euro-Atlantic pentru Reziliență, a explicat luni, pentru B1 TV, de ce întârzie intervenția la sol a armatei israeliene în Fâșia Gaza și de ce Egiptul e reticent în a-i primi pe palestinienii din Fâșie. Acesta a ținut să precizeze că israelienilor le pasă mai mult de palestinienii din acest teritoriu decât le pasă celor din Hamas. De fapt, Hamas doar se folosește de civilii din Fâșia Gaza.

Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Actualitatea”, moderată de Tudor Mușat pe B1 TV.

De ce întârzie intervenția la sol a armatei israeliene în Gaza

Întrebat care ar putea fi motivele pentru care Israelul întârzie intervenția la sol în Fâșia Gaza, Ovidiu Raețchi a răspuns: „Sunt multiple motive. Factorul vreme, care am văzut cât de important e. În momentul în care armata israeliană pătrunde boots on the ground (terestru), e ideal să ai o perioadă de 2 – 3 zile fără vreme înnorată și să nu-ți afecteze nici acțiunile din aer. Nu mai poți să acționezi azi militar fără drone și avioane în coordonare cu blindatele.

În această operațiune din Fâșia Gaza, marea va fi un factor esețial pentru că acțiunile de pătrundere punctuale în adâncime se vor face mult mai ușor pe mare decât pe uscat. Când n-ai o infrastructură portuară bine dezvoltată, ai nevoie de o mare liniștită. Mai e factorul umanitar. Trebuie să subliniem un lucru puțin spus, anume că armata israeliană e în mult mai mare măsură partenerul palestinienilor din Gaza decât e Hamasul. Hamasul vrea să-i păstreze pe loc, să-i prezinte ca victime civile, în timp ce armata israeliană, dincolo de convingerile ei morale, consideră fiecare victimă civilă colaterală un impediment”.

„Există o operațiune în două faze: o operațiune teroristă în care Hamas profită de factorul surpriză, ucide mii de civili nevinovați – e o fereastră de câteva ore – și a doua fază e o operațiune strict de dezinformare, manipulare și o megaoperațiune de PR, când liderii Hamas se ascund în buncăre sau sunt plecați bine-mersi de mult în alte state unde nu pot fi… bine, în anumite condiții mai ajunge Mossadul la ei. Iar populația civilă e utilizată strict pentru această fază de comunicare. Deci 4 – 5 – 10 ore de operațiune teroristă și o săptămână două până la 3 luni de operațiune de imagine care se bazează strict pe ținerea civilitor blocați în Fâșie”, a mai explicat acesta.

Raețchi a mai afirmat că Israelul se pregătește acum de o intervenție pe termen lung, în care Fâșia Gaza va fi curățată de teroriști. În nordul Fâșiei se va desfășura „o operațiune militară vizibilă”, iar în paralel, în sud, unde sunt ținuți ostaticii, va avea loc probabil o „acțiune invizibilă, cea a comandourilor speciale”.

De ce Egiptul e reticent în a-i primi pe palestinienii din Fâșia Gaza

Cât despre faptul că punctul de trecere a frontierei Rafah dintre Egipt și Gaza e în continuare închis, Ovidiu Raețchi a susținut că Egiptul și în trecut a fost reticent în a primi refugiați palestinieni: „Și de data asta cred că e un element politic intern egiptean, că Hamasul e o a aripă a Frăției Musulmane, iar Frăția Musulmană e definită acum de regiomul el-Sisi ca fiind o forță teroristă inclusiv în raport cu regimul de la Cairo”.

„Ar exista o presiune economică într-un context economic sensibil, dar mai e și politica islamică și arabă în ansamblu în raport cu Fâșia Gaza. Această politică, concepută după 1967, e că palestinienii trebuie să rămână în teritoriile din Palestina să-și continue acolo lupta pentru legitimarea unui stat palenstinian, nu să vină spre alte state arabe care, dacă ar împărți povara, evident povara ar fi mică social și economic. Deci e insistența în legitimarea acestui scop al statului palestinian”, a mai explicat Ovidiu Raețchi, pentru B1 TV.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`