Jurnalist israelian: „Hamas se simte încolțit și încearcă să aprindă alte fronturi” (VIDEO)

Jurnalist israelian: Hamas se simte încolțit și încearcă să aprindă alte fronturi (VIDEO)
sursă foto: captură YT

Jurnalistul israelian Attila Somfalvi a comentat într-o intervenție pentru Politica zilei, cu Ioana Constantin, manifestațiile împotriva Israelului și pentru susținerea Hamas în mai multe state musulmane. De asemenea, acesta a vorbit și despre incidentele teroriste raportate în statele occidentale, Potrivit jurnalistului israelian, Simpatizanții pro-Hamas încearcă să dovedească faptul că nu e un război împotriva unei organizații teroriste, ci un război între civilizații:

„Întreaga lume musulmană s-a ridicat ca să dovedească că nu e vorba despre un război între Israel și organizația teroristă, ci este chiar războiul dintre civilizații, lumea iudeo-creștină împotriva islamului radical, aici am ajuns. Am tot trecut peste această explozie între civilizații, de multe ori am crezut că nu o să vină dar uite că vine. În momentul în care în occident, în Europa, în capitalele europene se ridică musulmanii care au fost primiți cu brațele deschise ca refugiați și se ridică împotriva statelor în care trăiesc, e clar în ce direcție mergem”.

Potrivit jurnalistului, Hamas se simte încolțit și încearcă să aprindă alte fronturi:

„În ceea ce privește ce se întâmplă aici, ochii sunt îndreptați în toate direcțiile, Fâșia Gaza, pregătirile pentru infiltrarea terestră din punct de vedere militar, în zona de nord e tensionat dar nu se întâmplă prea multe lucruri, în Cisiordania Hamas încearcă să încingă situația și în Ierusalimul de est pentru ca palestinienii să iasă pe stradă și să se revolte împotriva poliției, mai ales că vor să atragă atenția forțelor de ordine și de siguranță israeliene de la ceea ce se întâmplă în Fâșia Gaza.

E clar că Hamas se simte încolțit și încearcă să aprindă alte fronturi și alte zone ca să fie toată lumea cu ochii ce se întâmplă în zona aceasta”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`