Managementul publicației britanice ”Daily Telegraph” a fost criticat de către Uniunea Națională a Jurnaliștilor din Marea Britanie pentru că își supraveghează jurnaliștii cu ajutorul unor dispozitive, informează The Guardian. Aceste dispozitive pot detecta, cu ajutorul unor senzori de căldură și mișcare, dacă angajații lucrează la birourile lor.
Angajații au găsit aceste aparate când au ajuns la lucru luni dimineață. Ei au fost informați printr-un e-mail că dispozitivele vor funcționa timp de patru săptămâni și că vor contribui astfel la implementarea unui plan prin care jurnaliștii să devină mai eficienți.
Pe de altă parte, Seamus Dooley a declarat în numele Uniunii că monitarizarea nu-și are rolul în birourile jurnaliștilor.
”Angajatorii trebuie să adopte reguli stricte în privința colectării de date la locul de muncă. Angajații au dreptul la intimitate, iar acesta trebuie protejat”, a susținut Dooley, care a mai precizat că Uniunea se va opune unor astfel de monitorizări de tip Big-Brother în redacții.