Robert Kennedy Junior şi-a anunţat oficial candidatura independentă la alegerile prezidenţiale 2024 din SUA

Robert Kennedy Junior şi-a anunţat oficial candidatura independentă la alegerile prezidenţiale 2024 din SUA

Robert Kennedy Junior, nepotul fostului președinte american asasinat John F. Kennedy, a făcut o declarație controversată luni, anunțându-și intenția de a candida ca independent la alegerile prezidențiale din 2024. Această decizie ar putea avea un impact semnificativ asupra candidaților principalilor partide, democratul Joe Biden și republicanul Donald Trump, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Robert Kennedy Junior candidează la alegerile prezidenţiale din 2024

Avocat specializat în dreptul mediului, devenit cunoscut începând cu anul 2005, a promovat teorii conspiraționiste legate de vaccinuri, în special susținând că unul dintre ingredientele acestora ar putea fi asociat cu autism.

La vârsta de 69 de ani, Robert Kennedy Junior și-a anunțat inițial intenția de a candida pentru funcția de președinte al Statelor Unite ale Americii în luna aprilie, sub umbrela Partidului Democrat.  Aceasta însemnă că ar fi fost nevoit să se confrunte cu actualul președinte, Joe Biden, în cadrul alegerilor primare, transmite Financialintelligence.ro.

Doresc să îmi declar independenţa: faţă de Partidul Democrat, precum şi faţă de toate celelalte partide”, a declarat el la un miting, luni, la Philadelphia.

Această decizie îl plasează pe Robert Kennedy Junior pe buletinul de vot alături de Joe Biden și Donald Trump, având șanse să atragă voturi importante de la electoratul acestor doi candidați principali, într-o competiție strânsă, obișnuită în alegerile prezidențiale.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
10:52 - Un tânăr din Vâlcea a fost amendat și a rămas fără certificatul de înmatriculare al mașinii după ce și-a decorat autoturismul cu luminițe LED
10:45 - Un polițist de frontieră s-a împușcat în cap. Urma să efectueze paza la o secție de votare din Giurgiu
10:28 - Alegeri prezidențiale. Județele cu prezența cea mai mare la vot. Cine se află pe ultimele locuri
10:15 - Atac armat lângă ambasada Israelului din Amman: Trei polițiști răniți și atacator împușcat mortal
10:02 - Nicușor Dan: Pentru prezidențiale, am votat pentru democrație și pentru o direcție occidentală a României, iar la referendumul local, pentru ca Bucureștiul să devină un oraș ordonat, guvernabil, administrabil (VIDEO)
09:44 - Drone neidentificate observate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie: „Continuăm să ne monitorizăm spaţiul aerian”
09:36 - Reprezentanții MAI au transmis primele date din România, după deschiderea urnelor: „Efectivele MAI au întocmit 3 dosare penale cu privire la posibile infracțiuni”. Principalele fapte interzise în ziua votului
09:21 - Marcel Ciolacu: „Am votat pentru o Românie în care românii să aibă un trai decent și pentru o Românie a cărui președinte să muncească pentru țară și pentru poporul său” (VIDEO)
09:04 - Salvamont România a primit 17 de apeluri în ultimele 24 de ore. Au fost salvate 25 de persoane
09:00 - Ludovic Orban, înainte de a vota pentru prezidențiale: În ultima săptămână s-a lansat masiv o dezinformare. Este o minciună gogonată, să nu cumva să mă votați, să votați candidata pe care v-am rugat să o votați (VIDEO)