Directorul medical al Spitalului de Arşi: Una dintre tinerele rănite în incendiul din Chişinău are arsuri pe 42% din suprafaţa corpului și este în stare foarte gravă

Directorul medical al Spitalului de Arşi: Una dintre tinerele rănite în incendiul din Chişinău are arsuri pe 42% din suprafaţa corpului și este în stare foarte gravă

Directorul medical al Spitalului de Arşi din Bucureşti, Cristian Niţescu, a anunțat că una dintre cele trei femei rănite în incendiul din Chişinău care au fost aduse duminică la unitatea medicală din Capitală este în stare foarte gravă, având arsuri pe 42% din suprafaţa corpului, informează Mediafax.

„Tânăra are 26 de ani, dar este în stare foarte gravă. Are arsuri pe 42 la sută din corp, arsuri de căi respiratorii, este intubată şi ventilată mecanic. Trăieşte ajutată de aparate, prognosticul fiind foarte rezervat”, a declarat directorul medical al Spitalului Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri din Bucureşti.

Nițescu a  precizat celelalte două tinere transferate sunt în stare gravă.

„Au depăşit cu bine zborul, iar acum sunt internate la terapie intensivă. Au arsuri pe mai mult de 30 la sută din corp şi leziuni ale căilor respiratorii, sunt intubate şi ventilate mecanic”, a mai spus directorul medical, care a adăugat și că tinerele au arsuri la extremităţile cefalice, faţă şi membre.

Cele trei paciente din republica Moldova au fost transferate de la Chişinău la Bucureşti cu o aeronavă Spartan, ulterior fiind transportate cu ambulanţele la Spitalul Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri. (Detalii AICI)

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
09:29 - Crin Antonescu, despre posibila candidatură a lui Călin Georgescu la prezidențiale: „Atunci vom fi cu Călin Georgescu şi asta ar trebui să fie soarta noastră”
08:59 - Scandal în fața unei mănăstiri din Maramureș. Un tânăr a fost ucis, iar alți trei sunt răniți
08:25 - Statele Unite își omagiază fostul președinte Jimmy Carter, prin șase zile de ceremonii funerare
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic: Despre stresul ca sursă a bolilor. Medic: „Există și anumite tipuri de cancer asociate stresului cronic, pentru că organismul nu mai are timp să se refacă” (VIDEO)
23:34 - Pippidi: Foarte probabil coaliția va trebui să se alinieze în spatele cuiva care știe ce vrea – Nicușor Dan. S-ar putea să avem niște alegeri cu un candidat antisistem, neeuropean și un candidat antisistem, proeuropean (VIDEO)
22:53 - Nicușor Dan, reacție după ce Crin Antonescu și-a suspendat candidatura la prezidențiale: „Nerezonabil”
22:26 - Austria: Cancelarul Karl Nehammer a anunțat că demisionează (VIDEO)
21:58 - Guvernul a tăiat compensațiile studenților pe tren, dar a dublat indemnizațiile membrilor din Consiliul de Administrație al CFR SA
21:39 - Daniel Funeriu: „Suspendarea candidaturii lui Crin Antonescu şi motivele invocate arată că partidele care i-au pus chipiu şi fluierişcă de candidat au ales prost. Alo, Criiiin! Trezește-te!”
21:02 - Șoșoacă: România e acum în faliment. PSD și PNL au promis că nu cresc taxele și fix asta au făcut. Ciolacu și Simonis râd și poporul suferă / CCR a dat liber la dictatura Iohannis (VIDEO)