Atac terorist în Egipt: Trei turiști au fost răniți într-un atentat la un hotel din Hurghada

Atac terorist în Egipt: Trei turiști au fost răniți într-un atentat la un hotel din Hurghada
Foto: maghrebchristians.com

UPDATE: Trei turişti străini au fost răniţi. Este vorba despre un suedez şi doi austrieci, potrivit ministrului egiptean de interne. Martori au declarat că agresorii aveau drapele ale reţelei teroriste Stat Islamic. Cei trei turişti au fost răniţi, după ce indivizi înarmaţi, veniţi pe mare, au deschis focul în fata hotelului. Nu au reuşit însă să intre în clădire, potrivit postului Al Arabiya.

Răniţii au fost transportaţi la spital, iar unul dintre atentatori a fost ucis. Acesta purta o centură cu explozibil, conform The Telegraph. Televiziunea de stat din Egipt a relatat că ar fi fost, de fapt, doi atacatori, unul din ei fiind ucis, iar cel de-al doilea rănit. Surse neoficiale spun însă că ar fi fost trei atacatori şi cu toții au fost omorâţi.

Martori la scenele de groază au declarat că agresorii aveau drapele ale reţelei teroriste Stat Islamic.

Filiala egipteană a organizaţiei teroriste, Provincia Sinai, a revendicat în urmă cu două zile un atac care a vizat un autocar cu turişti israelieni, în Cairo.

Cel puțin doi turișit au fost răniți în atacul de vineri seară de la un hotel din Egipt. Atacul s-a produs în stațiunea Hurghada, pe litoralul Mării Roșii, potrivit Mediafax.

Autoritățile au anunțat că doi teroriști au fost împușcați mortal de forțele de ordine.

Atacul a avut loc la Hotelul ”Bella Vista”.

”Doi turişti occidentali au fost răniţi în atac, fiind transferaţi la Spitalul Nil din Hurghada”, a spus purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătății din Egipt, Khaled Megahed.

Presa locală relatează că teroriștii au venit pe mare și au tras focuri de armă la un hotel care este frecventat de turiști străini.

Chiar dacă cei doi teroriști au fost omorâți de forțele de ordine, nu este clar dacă alți atacatori sunt în libertate.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
08:59 - Scandal în fața unei mănăstiri din Maramureș. Un tânăr a fost ucis, iar alți trei sunt răniți
08:25 - Statele Unite își omagiază fostul președinte Jimmy Carter, prin șase zile de ceremonii funerare
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic: Despre stresul ca sursă a bolilor. Medic: „Există și anumite tipuri de cancer asociate stresului cronic, pentru că organismul nu mai are timp să se refacă” (VIDEO)
23:34 - Pippidi: Foarte probabil coaliția va trebui să se alinieze în spatele cuiva care știe ce vrea – Nicușor Dan. S-ar putea să avem niște alegeri cu un candidat antisistem, neeuropean și un candidat antisistem, proeuropean (VIDEO)
22:53 - Nicușor Dan, reacție după ce Crin Antonescu și-a suspendat candidatura la prezidențiale: „Nerezonabil”
22:26 - Austria: Cancelarul Karl Nehammer a anunțat că demisionează (VIDEO)
21:58 - Guvernul a tăiat compensațiile studenților pe tren, dar a dublat indemnizațiile membrilor din Consiliul de Administrație al CFR SA
21:39 - Daniel Funeriu: „Suspendarea candidaturii lui Crin Antonescu şi motivele invocate arată că partidele care i-au pus chipiu şi fluierişcă de candidat au ales prost. Alo, Criiiin! Trezește-te!”
21:02 - Șoșoacă: România e acum în faliment. PSD și PNL au promis că nu cresc taxele și fix asta au făcut. Ciolacu și Simonis râd și poporul suferă / CCR a dat liber la dictatura Iohannis (VIDEO)
20:31 - Crin Antonescu: Consider acordul privind candidatura mea la prezidențiale suspendat. Dacă dânșii vor să fiu din nou candidat, să mă caute